Principală Știri Externe

Concluziile negocierilor de la Mar-a-Lago: progrese mari spre pace, dar fără acord privind teritoriile

29/12/2025 Externe

Negocierile de la Mar-a-Lago au evidențiat progrese semnificative în conturarea unui plan de pace, părțile ajungând la un acord asupra aspectelor considerate esențiale, inclusiv mecanismele de securitate și rolul partenerilor occidentali. Dialogul cu liderii europeni și contactele cu Moscova vor continua în perioada următoare, iar părțile și-au exprimat optimismul prudent că un acord final ar putea fi atins în următoarele săptămâni, transmite MOLDPRES.



Președinții Volodimir Zelenski și Donald Trump s-au întâlnit duminică, 28 decembrie, la reședința Mar-a-Lago, într-o reuniune considerată decisivă pentru conturarea planului de pace privind războiul din Ucraina. După aproximativ trei ore de discuții, cei doi lideri au susținut declarații de presă, prezentând principalele concluzii ale negocierilor, marcate de progrese semnificative, dar și de divergențe importante.

Președintele american Donald Trump a anunțat că nu s-a ajuns încă la o înțelegere privind împărțirea teritoriilor, subliniind că statutul regiunii Donbas rămâne unul dintre cele mai sensibile subiecte. „Nu ne-am înțeles pe împărțirea teritoriilor. Chestiunea Donbas este una dintre cele importante, dar suntem mai aproape de o concluzie decât anterior. Nu este rezolvată această discuție, dar nu este imposibilă”, a declarat Trump. La rândul său, Volodimir Zelenski a reiterat că poziția Ucrainei față de Donbas este „foarte clară” și diferită de cea a Rusiei.

Anterior, președintele ucrainean a mulțumit pentru primirea la Mar-a-Lago și a calificat discuțiile drept „foarte bune”, menționând că au fost analizate toate aspectele planului de pace. Zelenski a afirmat că s-a ajuns la un acord de aproape 100% asupra chestiunilor importante și a subliniat că garanțiile de securitate reprezintă „etapa cheie în realizarea unei păci durabile”. Potrivit acestuia, echipele europene și ucrainene vor continua negocierile în următoarele săptămâni, iar administrația Trump va găzdui discuții suplimentare la Washington, în luna ianuarie.

Donald Trump a mai dezvăluit că el și Zelenski au purtat convorbiri comune cu mai mulți lideri europeni, printre care cei ai Franței, Finlandei, Poloniei, Norvegiei, Italiei, Regatului Unit și Germaniei, precum și cu secretarul general al NATO și președintele Comisiei Europene. „Am avut o discuție excelentă”, a spus Trump, adăugând că în cadrul întâlnirii cu Zelenski s-au făcut „foarte multe progrese”, estimând nivelul acordului la aproximativ 95%.

Liderul american a afirmat, de asemenea, că Rusia ar putea contribui la reconstrucția Ucrainei și că președintele rus Vladimir Putin și-ar dori „ca Ucraina să aibă succes”, inclusiv prin furnizarea de energie și electricitate la prețuri reduse. Trump a precizat însă că Putin nu a fost de acord cu un armistițiu imediat, pentru a evita reluarea ulterioară a luptelor, o poziție pe care președintele SUA a spus că o „înțelege”.

Referindu-se la o posibilă întâlnire trilaterală SUA–Ucraina–Rusia, Donald Trump a declarat că aceasta ar putea avea loc „la momentul potrivit”, menționând că Vladimir Putin își dorește un astfel de format. Trump a confirmat totodată că a discutat cu liderul rus timp de două ore și jumătate la telefon, inclusiv despre centrala nucleară de la Zaporojia, aflată sub control rusesc. Potrivit lui Trump, Putin ar fi deschis colaborării cu Ucraina pentru redeschiderea acesteia.

La discuțiile de la Mar-a-Lago au participat mai mulți oficiali de rang înalt din administrația americană, inclusiv secretarul de stat Marco Rubio, secretarul apărării Pete Hegseth, șefa de cabinet a Casei Albe Susie Wiles, precum și alți consilieri și responsabili militari, potrivit publicației The Guardian.

Întâlnirea Zelenski–Trump de la Mar-a-Lago marchează un nou moment-cheie în eforturile diplomatice de a pune capăt războiului din Ucraina, cu perspective de continuare a negocierilor la începutul anului viitor.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×