Camera Constituțională a Curții Supreme de Justiție din Venezuela a ordonat sâmbătă vicepreședintei Delcy Rodriguez să preia atribuțiile de președinte interimar în absența lui Nicolas Maduro, care a fost capturat de SUA într-o operațiune desfășurată în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează MOLDPRES, cu referire la AGERPRES și agențiile internaționale de presă.
Delcy Rodriguez își va asuma „atribuțiile de președinte al Republicii Bolivariene Venezuela pentru a garanta continuitatea administrativă și apărarea generală a națiunii”, a indicat Curtea Supremă.
Curtea va dezbate problema pentru a „stabili cadrul juridic aplicabil pentru a garanta continuitatea Statului, administrarea guvernului și apărarea suveranității în absența forțată a Președintelui Republicii”, se precizează într-un comunicat.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a asigurat că nu va trimite trupe în Venezuela și că nu va lansa noi atacuri împotriva acestei țări dacă „vicepreședinta lui Maduro va face” ceea ce vrea administrația sa, potrivit EFE.
Cu toate acestea, Rodriguez a reiterat că singurul președinte al țării sud-americane este Maduro, care a ajuns pe teritoriul SUA după ce a fost capturat sâmbătă în zori împreună cu soția sa, Cilia Flores.
„Cerem eliberarea imediată a președintelui Nicolas Maduro - singurul președinte al Venezuelei - și a soției sale, Cilia Flores”, a declarat Rodriguez într-un discurs transmis de posturile de televiziune și de radio, în timp ce a condus un consiliu de apărare, însoțită de alți oficiali guvernamentali, precum ministrul de interne și justiție, Diosdado Cabello.
Rodriguez, în vârstă de 56 de ani, este a doua persoană în ierarhia guvernului sud-american din iunie 2018, când l-a înlocuit pe Tareck El Aissami.
În plus, din august 2024, aceasta este ministru al hidrocarburilor, ceea ce a transformat-o într-o figură cheie în cadrul executivului chavist în gestionarea economiei și a apropiat-o de sectorul privat al țării.

sursa: Moldpres
Comentarii