Principală Știri Social

Peste 4000 de consumatori au rămas fără curent din cauza ninsorilor

09/01/2026 Social

Peste 4.200 de consumatori din 10 localități au rămas fără energie electrică în după-amiaza zilei de 8 ianuarie, în urma ninsorilor abundente, comunică MOLDPRES.

 



Potrivit Ministerului Energiei, vremea severă a provocat avarii pe liniile de distribuție, afectând alimentarea cu energie în mai multe zone din țară.

Echipele Premier Energy Distribution și RED-Nord au fost mobilizate în teren pentru remedierea defecțiunilor. În total, aproximativ 43 de brigăzi au intervenit, inclusiv cu personal suplimentar.

Autoritățile reamintesc că pentru intervalul 8 ianuarie, ora 16:00 – 9 ianuarie, ora 12:00, este în vigoare un Cod Galben de ninsori abundente și intensificări ale vântului, ceea ce crește riscul producerii unor incidente la rețele.

Ministerul Energiei precizează că monitorizează evoluția situației în regim continuu și că depune eforturi, împreună cu alți actori din sector, pentru restabilirea alimentării consumatorilor.

Totodată, oamenii sunt îndemnați să respecte măsurile de siguranță în apropierea instalațiilor electrice avariate și să semnaleze imediat incidentele la operatorii de distribuție: Premier Energy – 022 43 11 11 și RED-Nord – +373 231 24 201.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×