Principală Știri Social

Granturi de 14 milioane de lei pentru 35 de proiecte destinate tinerilor

14/01/2026 Social

Un număr de 35 de proiecte ale organizațiilor de tineret din țară vor beneficia de granturi în valoare totală de 14 milioane de lei. Acestea au fost desemnate câștigătoare în cadrul Programului de granturi, ediția 2026, lansat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Agenția Națională pentru Tineret (ANT). Resursele vor fi utilizate pentru desfășurarea activităților dedicate tinerilor, transmite MOLDPRES.



Proiectele finanțate vor implica direct tineri, lucrători de tineret, organizații de tineret, consilii de tineret și de elevi, autorități ale administrației publice locale, grupuri de inițiativă și echipe locale de tineret.

Activitățile preconizate includ traininguri, concursuri, târguri, festivaluri, forumuri, expoziții, dezbateri, schimburi de experiență, precum și alte evenimente menite să stimuleze implicarea activă a tinerilor în viața comunității.

La concurs au fost depuse în total 75 de proiecte. Criteriile principale de selecție au inclus importanța proiectului, calitatea, relevanța și vizibilitatea lui, dar și metodele de promovare.

Programul de Granturi pentru organizațiile de tineret este finanțat de Ministerul Educației și Cercetării și implementat de Agenția Națională pentru Tineret.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×