Cetățenii moldoveni care muncesc sau au muncit în provincia Quebec din Canada vor putea beneficia de garanții sociale. Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) desfășoară, în perioada 20-23 ianuarie curent, prima rundă de negocieri privind proiectul Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Quebecului în domeniul securității sociale, comunică MOLDPRES.
La reuniunea din Quebec participă directoarea generală CNAS, Elena Țîbîrnă, împreună cu reprezentanţii Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Proiectul Acordului prevede acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensiei de dizabilitate sau de urmaș, precum și de prestații sociale în cazul unui accident de muncă sau boli profesionale. Totodată, conform prevederilor Acordului, persoanele care au lucrat în ambele țări, dar nu sunt eligibile pentru pensie în unul dintre state, vor putea beneficia de totalizarea perioadelor de cotizare pentru a îndeplini condițiile de acordare a pensiei. Plata pensiei va fi efectuată lunar și va fi transferată beneficiarilor în statul de reședință - Republica Moldova sau provincia Quebec.
Solicitată de MOLDPRES, directoarea generală CNAS, Elena Țîbîrnă, a subliniat că Acordul este baza juridică pentru garantarea drepturilor la prestații sociale ale cetățenilor noștri care au muncit legal în provincia Quebec.
„În prezent, avem circa 15 000 de cetățeni moldoveni care sunt potențiali beneficiari. Semnarea Acordului cu Guvernul Quebecului reprezentă continuarea eforturilor în edificarea unui sistem de asigurare socială a cetățenilor moldoveni stabiliți peste hotare”, a menționat Elena Țîbîrnă.
Republica Moldova are încheiat un Acord de securitate socială cu Canada, însă Quebec fiind cea mai mare provincie a statului canadian, dispune de un sistem propriu de securitate socială, motiv pentru care este necesar un acord distinct.
Până în prezent, Republica Moldova a semnat Acorduri de securitate socială cu 20 de state, 18 dintre acestea au intrat în vigoare şi sunt aplicabile. Este vorba de: România, Bulgaria, Portugalia, Marele Ducat de Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Regatul Belgiei, Polonia, Ungaria, Lituania, Germania, Turcia, Belarus, Italia, Grecia, Spania și Letonia.

sursa: Moldpres
Comentarii