Principală Știri Social

Circulația pe drumurile naționale se desfășoară cu dificultate din cauza ghețușului

27/01/2026 Social

Circulația pe drumurile naționale se desfășoară cu dificultate, din cauza ghețușului format pe carosabil. Intervențiile drumarilor se desfășoară pe întreg teritoriul țării, însă gețușul se reface continuu, informează MOLDPRES.



Administrația Națională a Drumurilor (AND) a anunțat că pentru menținerea circulației în condiții de siguranță, pe parcursul nopții au acționat 115 de utilaje speciale și 175 de muncitori rutieri au fost mobilizați, fiind răspândite peste 1000 tone de sare tehnică și 290 tone de material antiderapant.

Pe traseul R21, km 13, din cauza ghețușului format în pantă, intervenția mecanizată este imposibilă, lucrările de combatere a lunecușului fiind realizate manual. Situații similare se înregistrează și pe traseele G74, G68, G43 și G72, unde autospecialele nu se pot deplasa în pante din cauza ghețușului, iar intervențiile se desfășoară manual.

Pe drumul R2, sectorul Anenii Noi, se execută lucrări de răspândire a sării tehnice și a materialului antiderapant, pe toate sectoarele accesibile. Condițiile meteorologice sunt extrem de nefavorabile, fiind înregistrate ploi cu gheață, care determină formarea unui strat foarte dens de polei, ce face imposibilă circulația și urcarea pantelor, inclusiv a celor cu înclinație redusă.

Intervențiile drumarilor se desfășoară atât mecanizat, pe traseele R30, G109, G108 și M5, cât și manual, pe toate drumurile naționale unde există posibilitatea de acces, în scopul menținerii circulației și asigurării siguranței rutiere.

Unitățile teritoriale S.A. „Drumuri” intervin permanent cu tehnică și material antiderapant, acțiunile fiind prioritizate pe drumurile naționale cu trafic intens, precum și pe căile de acces către instituțiile educaționale și sociale.

Cu toate acestea, AND atenționează participanții la trafic că situația rămâne dificilă, întrucât stratul de gheață se reface rapid pe carosabil, în pofida intervențiilor efectuate.

Totodată, potrivit datelor operative, pe parcursul nopții au fost înregistrate 55 de sesizări prin serviciul 112, 2 apeluri din partea cetățenilor, 2 apeluri din partea INSP și 2 apeluri din partea IGSU, care au necesitat intervenții în teren sau gestionarea unor situații de urgență.

AND a îndemnat cetățenii să manifeste maximă prudență, să evite deplasările neesențiale și să circule cu o atenție sporită, atât în calitate de pietoni, cât și la volan.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×