Principală Știri Externe

Donald Trump susține că Putin a fost de acord cu o oprire temporară a atacurilor asupra rețelei electrice ucrainene

30/01/2026 Externe

Preşedintele american Donald Trump anunţă joi că i-a cerut ”personal” omologului său rus Vladimir Putin să nu mai atace Kievul şi alte oraşe ucrainene ”timp de o săptămână” şi dă asigurări că liderul de la Kremlin ”a acceptat să o facă”, relatează AFP, preluat de news.ro și MOLDPRES.



Preşedintele american a declarat în timpul unei şedinţe de Guvern, la Casa Albă, că i-a cerut lui Putin acest lucru din cauza unui frig ”excepţional” în Ucraina.

'Mulțumim Statelor Unite pentru eforturile depuse cu scopul de a pune capăt atacurilor asupra sectorului energetic în acest moment și sperăm că vor obține asta', a declarat Zelenski în postarea sa zilnică pe rețelele de socializare.

Temperaturile în Ucraina urmează să scadă - în următoarele zile  - până la -30°C, a avertizat joi Agenţia meteorologică, în timp ce ţara este afectată de întreruperi - de amploare - ale electricităţii şi căldurii, din cauza unor atacuri ruseşti.

Până la jumătate din capitala ucraineană, Kiev, a fost privată, în diverse momente, de lumină şi căldură.

Oraşe ucrainene mari ca Harkov (nord-est), Odesa, (sud) şi Dnipri (centru) au fost de asemenea afectate.

Cel puţin şase persoane au fost ucise joi, într-o serie de atacuri ruse în sudul şi centrul Ucrainei, au anunţat autorităţile locale.

Noi negocieri între Moscova, Kiev şi Washington sunt prevăzute duminică.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×