Principală Știri Economic

Energocom a solicitat ANRE ajustarea prețurilor reglementate la gazele naturale pentru anul 2026

30/01/2026 Economic

S.A. „Energocom” a înaintat, la data de 29 ianuarie 2026, Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) cererea privind ajustarea și aprobarea prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale anumitor categorii de consumatori finali, în cadrul obligației de serviciu public, pentru anul 2026, transmite MOLDPRES.



Potrivit calculelor prezentate autorității de reglementare, prețul mediu ponderat de procurare a gazelor naturale destinate furnizării la prețuri reglementate este estimat la 8.206 lei pentru 1.000 m³, iar prețul mediu reglementat de furnizare pentru consumatorii finali, fără aplicarea componentei de corectare a venitului reglementat, constituie 12.435 lei pentru 1.000 m³.

În funcție de punctele de furnizare stabilite de metodologie, proiectul prețurilor reglementate, fără TVA, este următorul:

8.961 lei/1.000 m³ – la punctele de intrare în rețelele de transport;

9.045 lei/1.000 m³ – la punctele de ieșire din rețelele de transport;

9.140 lei/1.000 m³ – la punctele de ieșire din rețelele de distribuție de presiune înaltă;

10.313 lei/1.000 m³ – la punctele de ieșire din rețelele de distribuție de presiune medie;

14.129 lei/1.000 m³ – la punctele de ieșire din rețelele de distribuție de presiune joasă.

Reprezentanții Energocom precizează că evaluarea prețurilor reglementate a fost efectuat în strictă conformitate cu Metodologia de calculare, aprobare și aplicare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale, aprobată de ANRE.

„Aprobarea finală a prețurilor reglementate, inclusiv cu aplicarea componentei de corectare a venitului reglementat, urmează să fie examinată de ANRE în conformitate cu cadrul legal și metodologic în vigoare, cu respectarea principiilor de transparență, nediscriminare și protecție a consumatorilor finali. Ne reconfirmăm angajamentul de a asigura continuitatea furnizării gazelor naturale și de a proteja interesele consumatorilor, prin aplicarea unor prețuri fundamentate pe costuri reale, justificate și pe eficiența proceselor de achiziție și furnizare”, rezumă Enegocom.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×