Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) va fi reorganizată, prin fuziunea cu Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul. Proiectul a fost aprobat astăzi de Executiv, informează MOLDPRES.
Documentul mai prevede instituirea Centrului Universitar „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul în cadrul Instituției Publice Universitatea Tehnică a Moldovei, cu sediul în municipiul Cahul, pentru susținerea dezvoltării educaționale, științifice și socioeconomice a regiunii de sud a Republicii Moldova, inclusiv prin adaptarea ofertei educaționale la necesitățile regionale.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat, la ședința Guvernului, că obiectivul major al deciziei este „să ne asigurăm că la Cahul în următorii 5, 10, 20 de ani va exista un centru universitar puternic, care să poată răspunde necesităților regiunii și să continue să reprezinte un pol de intelectualitate în sudul țării”.
În prezent, Universitatea din Cahul are un total de circa o mie de studenți, dintre care 385 la frecvență la zi. În cadrul instituției de învățământ superior activează 48 de cadre didactice de bază. Estimările relevă că până în 2035, numărul de studenți s-a putea reduce cu până la 25 la sută.
„Ținând cont de aceste premise și de dorința noastră de a ne asigura că la Cahul va exista un centru comunitar în viitor, suficient de puternic, am luat decizia să integrăm Universitatea din Cahul în Universitatea Tehnică, care este o universitate de aproximativ 40 de ori mai mare, cu un buget de 25 milioane de euro, capabilă să susțină comunitatea din Cahul în parcursul dezvoltării”, a afirmat ministrul Educației.
Dan Perciun a precizat că sediul Universității rămâne la Cahul, noul Centru universitar va fi construit în cadrul UTM, cu sediul la Cahul. Acesta se va numi Centrul Universitar „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, va avea o autonomie largă în cadrul Universității Tehnice, un buget propriu, o identitate separată, iar procesul academic va continua la Cahul. Totodată, hotărârea de Guvern prevede în mod expres constituirea unei funcții de prorector destinată comunității universitare din Cahul, care va fi ocupată de un cadru didactic din Cahul în cadrul Universității Tehnice.
În plus, proiectul prevede obligația ca Ministerul Educației, împreună cu Universitatea Tehnică, să facă investiții anuale de cel puțin 10 milioane de lei în noul Centru universitar „Bogdan Petriceicu Hasdeu”.
De asemenea, autoritățile își propun deschiderea de noi specialități în cadrul universității, iar în procesul de admitere vor fi alocate locuri separate, pentru a asigura că numărul studenților va fi în continuă creștere.
„Am luat decizia de integrare anume cu UTM deoarece este una dintre instituțiile cu cele mai multe resurse disponibile și are un profil care este necesar sudului Moldovei, care va contribui la dezvoltare economică. Această decizie nu este una care să fie susținută unanim, orice decizie de reorganizare întotdeauna trezește îngrijorări, dar sunt sigur că în timp vom demonstra că acele obiective setate vor fi pe deplin realizate”, a conchis Dan Perciun.
Premierul Alexandru Munteanu a declarat că aceasta nu este o decizie simplă, dar necesară, pentru a asigura un proces calitativ de studii.

sursa: Moldpres
Comentarii