Circulația rutieră se desfășoară în condiții de risc sporit, în mai multe regiuni ale Republicii Moldova, unde se înregistrează ninsori slabe, iar pe carosabil se formează ghețuș, atenționează Administrația Națională a Drumurilor. Situația este monitorizată la nivel național, iar intervențiile au loc pe parcursul zilei, transmite MOLDPRES.
Potrivit autorității, drumarii sunt mobilizați în teren și efectuează lucrări preventive de combatere a lunecușului pentru siguranța participanților la trafic. Intervenții sunt desfășurate în mai multe localități, inclusiv în raioanele Glodeni, Criuleni, Rezina, Briceni și Fălești.
Totodată, pentru perioada 4–6 februarie a fost emis Cod Galben de polei și ghețuș. Temperaturile aerului apropiate de 0 grade Celsius, asociate cu precipitații sub formă de ploaie sau ninsoare, favorizează formarea poleiului și a ghețușului pe carosabil.
În acest context, Administrația Națională a Drumurilor recomandă șoferilor să adapteze viteza la condițiile de drum, să păstreze distanța corespunzătoare între vehicule și să evite manevrele riscante. Autoritățile subliniază că respectarea acestor măsuri este esențială pentru prevenirea accidentelor rutiere.
Pentru informații actualizate privind starea drumurilor sau pentru solicitarea intervenției echipelor de deszăpezire, cetățenii pot apela non-stop Serviciul Operativ al AND la numerele de telefon (+373) 78 337 744 și (+373) 60 477 117.
Traseele naționale sunt supravegheate permanent, iar echipele de intervenție rămân mobilizate pentru menținerea siguranței și viabilității rețelei rutiere.

sursa: Moldpres
Comentarii