Principală Știri Social

Se circulă greu pe drumurile naționale: echipele rutiere intervin non-stop

06/02/2026 Social

Pe mai multe drumuri și sectoare din Republica Moldova se circulă cu dificultate din cauza ghețușului și poleiului, potrivit informațiilor furnizate de autorități la ora 10:50. Toate echipele responsabile de întreținerea drumurilor, inclusiv diriginții de șantier, responsabilii tehnici și muncitorii rutieri, patrulează permanent și intervin pentru menținerea siguranței traficului, transmite MOLDPRES cu referire la Administraţia de Stat a Drumurilor (AND).

 



„Pe drumul național M5, sectorul Anenii Noi, au fost efectuate intervenții pentru remorcarea camioanelor care au derapat din cauza condițiilor alunecoase. În același timp, o autospecială de răspândire a materialului antiderapant, care a acționat neîntrerupt pe parcursul nopții, a derapat pe acostament pe tronsonul G135, la ieșirea din satul Baurci, raionul Ceadîr-Lunga. Șoferul autospecialei este în siguranță, fără a fi înregistrate victime”, explică AND.

Autoritățile rutiere efectuează, de asemenea, lucrări de plombare a gropilor și intervenții cu asfalt la rece, pentru prevenirea accidentelor și menținerea unei stări optime a carosabilului.

Recomandările pentru participanții la trafic rămân aceleaşi: circulația cu maximă prudență, adaptarea vitezei la condițiile de drum și păstrarea unei distanțe corespunzătoare între vehicule.

„Carosabilul este alunecos și dificil de parcurs pe toate drumurile naționale, iar atenția și respectarea regulilor de circulație sunt esențiale pentru siguranța participanților la trafic”, rezumă drumarii.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×