Principală Știri Social

CNMC: Instituțiile statului sunt pregătite pentru eventuale intervenții în cazul deteriorării condițiilor meteo în următoarea perioadă

13/02/2026 Social

Instituțiile statului sunt pregătite pentru eventuale intervenții în cazul deteriorării condițiilor meteo în perioada 15–22 februarie. Asigurarea vine din partea Centrului Național de Management al Crizelor /CNMC/, care a formulat o serie de recomandări pentru cetățeni, informează MOLDPRES.



Astfel, CNMC a anunțat că autoritățile publice centrale monitorizează permanent evoluția situației și au pregătite protocoalele de intervenție, astfel încât să asigure o reacție coordonată, să mențină drumurile circulabile, să gestioneze eventualele întreruperi de energie electrică și să acorde suportul necesar populației, dacă va fi necesar.

Autoritățile au îndemnat cetățenii să manifeste prudență și responsabilitate, să evite deplasările neesențiale în condiții dificile și să echipeze corespunzător autovehiculele pentru sezonul rece.

Totodată, oamenii sunt atenționați să fie prudenți în timpul deplasării pe trotuare și drumuri, precum și în preajma bazinelor acvatice, să pregătească surse alternative de iluminat (lanternă) și o baterie de rezervă/acumulator pentru telefon.

În același timp, cetățenilor li se recomandă să acorde sprijin persoanelor vulnerabile.

Pentru săptămâna viitoare, meteorologii prognozează temperaturi în scădere și precipitații, inclusiv sub formă de lapoviță și ninsoare.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×