Principală Știri Social

MMPS lansează Programul de granturi mici în domeniul îmbătrânirii active. Ministra Natalia Plugaru: „Împreună putem transforma îmbătrânirea într-o etapă a oportunităților și implicării”

17/02/2026 Social

Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a lansat astăzi Programul de granturi mici în domeniul îmbătrânirii active, ediția 2026. La concurs pot participa organizaţiile necomerciale, care implementează proiecte şi iniţiative cu impact asupra promovării politicii din domeniul îmbătrânirii active la nivel naţional, regional şi local, comunică MOLDPRES.



Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a subliniat că, în acest an, programul va susține inițiative precum: implicarea vârstnicilor în activități de voluntariat, dezvoltarea programelor comunitare, instruirea în utilizarea tehnologiilor digitale și crearea serviciilor pentru îmbătrânirea activă și sănătoasă.

„Astăzi lansăm ediția 2026 a Programului de granturi mici în domeniul îmbătrânirii active. Invităm toate organizațiile societății civile să aplice cu proiecte ce contribuie la implicarea vârstnicilor la dezvoltarea comunităților și crearea serviciilor prietenoase pentru aceștia. De asemenea, MMPS va continua să susțină Universitatea Vârstei a III-a pentru a promova dialogul între generații. Astfel, îndemnăm organizațiile societății civile, dar și partenerii locali să valorifice această oportunitate și să contribuie la construirea unei societăți în care fiecare persoană vârstnică are un rol activ și este respectat. Împreună putem transforma îmbătrânirea într-o etapă a oportunităților și implicării”, a menționat Natalia Plugaru.

Proiectele sunt finanțate din bugetul de stat. În acest scop, autoritățile au alocat o sumă totală de 1 milion de lei. Dosarele pot fi depuse până pe data de 13 aprilie 2026. Durata maximă de implementare a inițiativelor este de șase luni.

Conform Biroului Național de Statistică, în Republica Moldova sunt 616,5 mii de persoane cu vârstele de peste 60 de ani, care reprezintă 25,9% din populația cu reședință obișnuită. Din acestea, aproximativ 371,4 mii sunt femei, iar circa 40 de mii au peste 80 de ani.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×