Patru persoane reținute de ofițerii Centrul Național Anticorupție /CNA/ urmează să fie prezentate instanței cu demers de aplicare a arestului preventiv, în cadrul unui dosar ce vizează fapte de corupție și delapidarea fondurilor naționale și externe destinate proiectelor de infrastructură. Ședințele de judecată sunt programate pentru 25 februarie, la Bălți, transmite MOLDPRES.
Potrivit CNA, cauza penală vizează utilizarea frauduloasă a fondurilor alocate pentru proiecte finanțate din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, prin intermediul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, în cadrul Programului național de dezvoltare locală „Satul European”.
În prezent, cinci persoane, inclusiv administratorul și angajați ai unui operator economic, au statut de învinuit. Alte trei persoane au statut de bănuit, printre care un angajat al Inspectoratului de Stat al Muncii și doi primari.
De asemenea, la 24 februarie, a fost reținut un angajat al Inspectoratului de Stat al Muncii, suspectat că ar fi pretins și acceptat 3.000 de euro pentru a mușamaliza un incident de muncă soldat cu prejudicierea unui salariat.
Ofițerii CNA și procurorii au desfășurat luni percheziții și au ridicat documente din mai multe primării din centrul, nordul și sudul țării, precum și de la sediul unui operator economic. Anchetatorii investighează presupuse acțiuni de corupție și delapidare a fondurilor destinate dezvoltării infrastructurii locale.

sursa: Moldpres
Comentarii