Starea drumurilor naționale după sezonul rece a determinat convocarea unei ședințe operative la nivel înalt, prezidată de vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Împreună cu conducerea Administrației de Stat a Drumurilor și directorul general al Agenției Proprietății Publice s-a discutat cu şefii celor 12 întreprinderi S.A. „Drumuri” măsurile urgente necesare pentru remedierea degradărilor apărute pe rețeaua rutieră, transmite MOLDPRES.
Întâlnirea a avut loc în contextul deteriorării accentuate a carosabilului provocate de temperaturile scăzute, ciclurile repetate îngheț-dezgheț și precipitațiile din perioada iernii, care au afectat atât drumurile naționale, cât și sectoarele cu trafic intens. Discuțiile au vizat evaluarea situației din teren, coordonarea intervențiilor pe timp de iarnă și stabilirea acțiunilor prioritare pentru siguranța circulației rutiere. Autoritățile au dispus mobilizarea completă a capacităților tehnice și umane ale întreprinderilor responsabile de întreținerea drumurilor.
„Printre măsurile urgente stabilite se numără intervenții rapide cu asfalt rece pentru eliminarea gropilor periculoase; prioritizarea lucrărilor în funcție de gradul de degradare și de intensitatea traficului; inventarierea și evaluarea tehnică detaliată a sectoarelor afectate; intervenții imediate pe tronsoanele cu risc ridicat pentru participanții la trafic”, indică Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.
Responsabilii din domeniu au subliniat că aceste lucrări au rolul de a asigura circulația în condiții de siguranță până la începerea sezonului de reparații capitale.
„După stabilizarea condițiilor meteorologice, vor începe lucrări complexe de reparație și întreținere periodică. Acestea vor include frezarea porțiunilor degradate, aplicarea asfaltului la cald și reabilitarea sectoarelor considerate critice. Drumurile cu deteriorări majore urmează să fie incluse în programe de reparații capitale”, a estimat Vladimir Bolea.
Totodată, autoritățile au aprobat programul de întreținere pentru perioada de vară. Documentul prevede pregătirea utilajelor, plombarea sectoarelor afectate, curățarea pavilioanelor și alte activități de întreținere menite să asigure intervenții mai eficiente și transparente.
În cadrul ședinței a fost evidențiată și necesitatea reformării sistemului de administrare a drumurilor, inclusiv absorbția și reorganizarea celor 12 societăți pe acțiuni „Drumuri”, implementarea unor protocoale funcționale și planificarea riguroasă a lucrărilor.
Autoritățile susțin că obiectivul constă în crearea unui mecanism predictibil de intervenție și utilizarea eficientă a resurselor, astfel încât cetățenii să poată circula pe drumuri sigure, confortabile și bine întreținute.

sursa: Moldpres
Comentarii