Guvernul va continua să acopere 70% din costul primei de asigurare agricolă din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, iar contribuția fermierului rămâne la nivelul de 30% din valoarea primei de asigurare. Decizia a fost adoptată de Cabinetul de miniștri și publicată în Monitorul Oficial, transmite MOLDPRES.
Potrivit autorităților, menținerea acestei cote de subvenționare are drept obiectiv stimularea producătorilor agricoli să își asigure culturile, în contextul în care agricultura este unul dintre cele mai vulnerabile sectoare la riscuri climatice precum seceta, înghețul, grindina, furtunile și inundațiile.
Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a declarat că măsura contribuie la consolidarea mecanismelor de gestionare a riscurilor, la creșterea încrederii fermierilor în sistemul de asigurări și la stabilizarea sectorului agricol. Potrivit acesteia, menținerea cotei de 70% este esențială pentru continuarea tendinței de creștere a asigurărilor în agricultură și pentru protejarea fermierilor în fața riscurilor climatice.
Subvenționarea primelor de asigurare se realizează din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, iar sprijinul financiar este acordat la cerere, în baza contractului de asigurare încheiat de fermier.
Mecanismul presupune etape cum ar fi: fermierul achită 30% din valoarea primei de asigurare; Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) transferă 70% din cost direct în contul companiei de asigurări.
Guvernul subliniază că această formulă reduce riscul financiar al activității agricole și îmbunătățește profilul de creditare al fermierilor, facilitând accesul la finanțare.
În anul 2025, AIPA a alocat 110,4 milioane de lei pentru acoperirea a 70% din prima de asigurare a riscurilor în agricultură. Pentru anul curent, suma estimată pentru acest tip de sprijin este de aproximativ 120 milioane de lei. De asemenea, anul trecut au fost depuse 654 de solicitări de sprijin, dintre care 177 au fost deja achitate, iar restul se află în proces de evaluare.
Datele pentru perioada 2022–2024 indică o tendință pozitivă a pieței asigurărilor agricole.
„Primele brute subscrise au crescut de la 93,2 milioane de lei la 129 milioane de lei; suma asigurată a urcat de la 974,2 milioane de lei în 2022 la peste 1,39 miliarde de lei în 2024; despăgubirile achitate au variat între 44 și 57 milioane de lei anual. Sectorul agricol a contribuit cu 14% la formarea PIB în anul 2024, a generat peste 45% din totalul exporturilor și a asigurat locuri de muncă pentru aproximativ 18% din populația activă”, explică Ministerul Agriculturii.
Prin menținerea acestei măsuri, Guvernul își propune să consolideze reziliența sectorului agricol și să reducă vulnerabilitatea producătorilor în fața riscurilor climatice tot mai frecvente.

sursa: Moldpres
Comentarii