Principală Știri Social

Reguli noi pentru străinii din Moldova: autoritățile propun o lege modernizată a migrației

11/03/2026 Social

Aleșii poporului vor examina mâine un proiect de lege care stabilește noi reguli privind șederea străinilor din statele non-UE pe teritoriul țării. Inițiativa a fost susținută de Comisia parlamentară pentru securitate națională, apărare și ordine publică, comunică MOLDPRES.



Documentul a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Interne și urmărește crearea unui cadru juridic clar și coerent privind admisia, șederea, supravegherea și evidența cetățenilor străini aflați în Republica Moldova.

Potrivit autorilor, proiectul va contribui la creșterea atractivității țării pentru investitori și forță de muncă străină, prin digitalizarea și standardizarea procedurilor de admisie și ședere.

Proiectul stabilește un sistem unitar de reguli aplicate în funcție de durata șederii – de scurtă durată (până la 90 de zile) și de lungă durată (peste 90 de zile). Reglementările vor fi adaptate în funcție de scopul șederii, precum muncă, studii, programe de schimb pentru elevi, cercetare, activitate investițională, reîntregirea familiei sau activități de voluntariat.

Inițiativa legislativă introduce și o serie de noțiuni noi, aliniate la legislația Uniunii Europene, precum lucrător sezonier, lucrător transferat intracorporativ (ICT), lucrător au pair, pseudolegalizarea străinilor sau căsătorie de conveniență.

O altă prevedere importantă este introducerea unui document unic pentru cetățenii străini – „Cartea de rezidență”, care va fi eliberată persoanelor aflate legal în Republica Moldova, indiferent de scopul șederii.

Noua lege obligă străinii să prezinte dovada mijloacelor de întreținere, existența unui domiciliu sau a unei reședințe în țară și documente care justifică scopul șederii. Totodată, sunt introduse mecanisme de evaluare a riscurilor pentru securitatea națională, ordinea publică și sănătatea publică, precum și proceduri de îndepărtare a cetățenilor străini care vor încălca regimul de ședere.

Pentru rezidenții din stânga Nistruluisunt prevăzute condiții speciale de acordare și prelungire a dreptului de ședere, prin proceduri suplimentare de documentare, menite să asigure evidența acestor persoane și aplicarea uniformă a legislației naționale.

Autorii propun ca noua lege să intre în vigoare în iunie 2027, după ajustarea cadrului normativ național la acquis-ul UE în domeniul migrației.

Potrivit datelor oficiale, în Republica Moldova locuiesc peste 21.500 de străini și apatrizi din aproximativ 130 de state. Dintre aceștia, aproximativ 5.600 au drept de ședere permanentă, iar circa 16.000 beneficiază de ședere provizorie.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×