Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a dispus, pe parcursul anului 2025, revizuirea a peste trei mii de contracte de credit în favoarea consumatorilor, după ce controalele efectuate de instituție au scos la iveală depășiri ale plafoanelor legale de cost, inclusiv dobânzi și comisioane, informează MOLDPRES.
Astfel, CNPF a dispus restituirea tuturor plăților (cu excepția sumei inițiale) pentru 3 190 de contracte de credit la trei organizații de creditare nebancară în sumă de aproximativ 195 milioane de lei.
Totodată, o societate de asigurări a fost obligată să reexamineze 2 752 de dosare de daună soluționate în 2024, pentru a corecta refuzurile nejustificate aferente polițelor de asigurare medicală pentru călătorii în străinătate.
Pe parcursul anului 2025, CNPF a asigurat verificarea a 48 de unități de schimb valutar, fiind aplicate sancțiuni în cazul a șapte entități pentru nereguli privind modul de afișare a cursurilor de schimb, care pot induce în eroare consumatorii.
De asemenea, CNPF a somat patru entități din sectorul creditării și o societate de asigurare să execute obligațiile dispuse printr-o serie de hotărâri ale autorității, cu aplicarea, în caz de neexecutare, a amenzilor de până la 82 500 lei.
La fel, CNPF a aplicat, urmare a autosesizării, 11 amenzi contravenționale băncilor și organizațiilor de creditare nebancară, în sumă totală de 225 mii lei, pentru nerespectarea cerințelor de transparență în publicitate.
În 2025, CNPF a recepționat 914 reclamații din partea consumatorilor de servicii financiare.

sursa: Moldpres
Comentarii