Principală Știri Social

Escrocherii de zeci de mii de lei prin Tinder și Yandex Taxi: doi bărbați au fost condamnați la închisoare

19/03/2026 Social

Doi bărbați au fost condamnați pentru escrocherii comise prin intermediul aplicațiilor Tinder și al serviciului „Yandex Taxi”, prejudiciind victimele cu zeci de mii de lei. Unul dintre ei, un tânăr de 21 de ani, a fost condamnat la patru ani de închisoare, iar celălalt, un bărbat de 42 de ani, a primit trei ani cu suspendare condiționată și obligația de a restitui prejudiciul cauzat, comunică MOLDPRES.



Potrivit Procuraturii Generale, tânărul a fost condamnat, pentru concurs de infracțiuni, la patru ani de închisoare în penitenciar de tip semiînchis, după ce, între octombrie 2023 și septembrie 2024, a comis cinci episoade de escrocherie. Acesta se prezenta drept curier al companiei „Yandex Taxi” pentru preluarea coletelor, folosind conturi false pentru a-și ascunde identitatea. Bunurile furate includeau bani în valută națională și străină, telefoane mobile și articole de îmbrăcăminte. Prejudiciul total cauzat victimelor este de aproximativ 50.000 de lei. Tânărul și-a recunoscut parțial vina.

Bărbatul de 42 de ani a comis escrocherii prin intermediul aplicațiilor Tinder, Instagram și Telegram, unde a contactat o femeie din Ucraina, prezentându-se drept om de afaceri din București. Prin câștigarea încrederii victimei, inculpatul a cerut bani sub pretexte false, inclusiv pentru investiții și obținerea unei vize pentru SUA. Femeia a împrumutat bani și și-a vândut apartamentul, iar prejudiciul total cauzat se ridică la peste 30.000 de dolari. Instanța a dispus restituirea sumei de 30.457 dolari SUA și 100.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral.

Bărbatul a primit trei ani de închisoare, cu suspendarea condiționată pe un termen de probațiune de trei ani și cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a gestiona resurse financiare pe aceeași perioadă.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×