În cadrul Programului național „Citește-mi 100 de povești”, ministrul Culturii, Cristian Jardan, a participat la un eveniment de lectură dedicat copiilor la Grădinița „Floricica” din Cojușna, raionul Strășeni. Oficialul a citit împreună cu directoarea Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”, Eugenia Bejan, povești pozitive și cu mesaje educative, menite să cultive o relație sănătoasă cu lectura, relatează MOLDPRES.
„Mi-a plăcut că poveștile prezentate au fost pozitive, prietenoase, cu final fericit și mesaje importante pentru dezvoltarea emoțională a copiilor și pentru cultivarea unei relații sănătoase cu lectura. Prin acest program, sunt create spații de lectură și sunt oferite cărți, astfel încât fiecare copil să aibă acces la povești de calitate”, a declarat Cristian Jardan.
Programul național „Citește-mi 100 de povești” este o inițiativă a Ministerului Educației și Cercetării, implementată în parteneriat cu UNICEF Moldova, Asociația OvidiuRo și Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”. Proiectul urmărește să promoveze lectura în rândul copiilor preșcolari și școlari mici prin crearea de spații de lectură în instituțiile educaționale și prin distribuirea de cărți de calitate.
Programul include sesiuni de lectură interactive, activități educative și evenimente menite să dezvolte abilitățile de înțelegere, gândire critică și empatie ale copiilor. Programul a fost completat în acest an de Concursul Național de Book Trailer-e, un proiect inovator care a implicat 477 de elevi din întreaga țară, în scopul promovării cărților și a lecturii prin forme digitale atractive.

sursa: Moldpres
Comentarii