Ministerul Educației și Cercetării lansează, pentru al doilea an consecutiv, Concursul de proiecte ale studenților din instituțiile publice de învățământ superior din Republica Moldova, ediția 2026. Dosarele de participare pot fi depuse până la data de 3 aprilie 2026, ora 17:00, transmite MOLDPRES.
Concursul se adresează instituțiilor publice de învățământ superior din subordinea Ministerului Educației și Cercetării (MEC), care, în colaborare cu structurile de autoguvernare studențească, vor propune și vor implementa proiecte dedicate studenților.
Instituțiile aplicante vor putea depune proiecte cu o valoare de până la 350.000 lei, în limita bugetului aprobat pentru finanțarea complementară.
Prin acest concurs sunt susținute inițiativele și proiectele care contribuie la dezvoltarea comunității studențești, la implicarea activă a studenților în viața universitară și la consolidarea dialogului dintre studenți și administrația instituțiilor de învățământ superior.
Cererile de participare se vor depune în format electronic (PDF și Word/Excel) la adresa cancelaria@mec.gov.md, până la data de 3 aprilie 2026, ora 17:00. Dosarul trebuie să includă: formularul de aplicare; scrisoare de susținere din partea autoguvernării studențești, semnată de cel puțin 10 membri și confirmarea cofinanțării din partea instituției publice de învățământ superior.
Concursul este la cea de-a doua ediție și este organizat de MEC, în colaborare cu Agenția Națională pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret.

sursa: Moldpres
Comentarii