Agenții imobiliari din Republica Moldova vor fi obligați să dețină certificat de competență profesională pentru a activa în domeniu, după ce Parlamentul a adoptat astăzi în lectura a doua Legea privind activitatea agenților imobiliari, comunică MOLDPRES.
Documentul stabilește reguli clare de acces în profesie și urmărește sporirea transparenței și protecției consumatorilor. Certificatul va fi emis de instituții de învățământ acreditate, va avea o valabilitate de cinci ani și va putea fi obținut doar de persoanele care dețin studii de specialitate și nu au antecedente penale nestinse pentru infracțiuni economice sau contra patrimoniului.
Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, a subliniat că noile reglementări introduc standarde clare în domeniu.
„Agenții imobiliari își vor putea desfășura activitatea doar în baza unui certificat, care va fi obținut de la o instituție acreditată și va fi valabil pentru o perioadă de 5 ani. Această măsură a fost susținută de comunitatea profesională a agenților imobiliari”, a declarat Radu Marian.
Legea prevede și crearea unui registru al agenților imobiliari, care va funcționa ca o bază de date publică.
„Vom crea o bază de date publică a agențiilor, iar orice consumator va putea verifica dacă un agent deține sau nu certificatul profesional”, a explicat deputatul.
Totodată, autoritățile lucrează la un registru al prețurilor pentru locuințe, care ar urma să fie disponibil în aproximativ un an.
„Cetățenii vor putea verifica prețurile locuințelor și caracteristicile acestora. În acest registru va fi inclus și un modul dedicat agenților imobiliari, unde vor fi disponibile informații despre activitatea lor”, a precizat Marian.
Actul normativ introduce și obligații stricte privind relația cu clienții. Agenții imobiliari vor trebui să încheie contracte scrise, care să conțină elemente obligatorii, precum datele părților, durata contractului, remunerația și condițiile de încetare.
„În lipsa formei scrise, contractul va fi considerat nul”, a subliniat președintele comisiei parlamentare.
De asemenea, agenții vor fi obligați să elibereze documente justificative pentru plățile încasate.
„O noutate importantă este obligativitatea agenților de a elibera un document care să confirme perceperea remunerației stabilite în contractul de intermediere imobiliară”, a menționat Radu Marian.
Legea stabilește și sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor. Persoanele care vor activa fără certificat riscă amenzi de până la 15.000 de lei, iar în cazul persoanelor juridice – până la 30.000 de lei.
Totodată, sunt clar definite instituțiile responsabile de supraveghere și control.
„Inspectoratul pentru Protecția Consumatorilor va monitoriza respectarea drepturilor consumatorilor, Serviciul Fiscal de Stat va supraveghea obligațiile fiscale, iar Consiliul Concurenței va urmări aspectele ce țin de concurență”, a explicat deputatul.
Proiectul de lege a fost votat de 53 de parlamentari. Legea va intra în vigoare la nouă luni de la publicarea în Monitorul Oficial, iar agenții imobiliari care activează deja vor avea la dispoziție un termen de 12 luni pentru a se conforma noilor cerințe.

sursa: Moldpres
Comentarii