Principală Știri Social

MAE: Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv rămâne închis până pe 16 aprilie. Cetățenii sunt îndemnați să amâne călătoriile

31/03/2026 Social

Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv (Statul Israel) va rămâne închis cel puțin până la data de 16 aprilie curent, în conformitate cu decizia autorităților israeliene, luată în contextul situației de securitate din regiune, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE), transmite MOLDPRES.



Potrivit MAE, în contextul apropierii sărbătorilor pascale și al tradiționalului pelerinaj pentru aducerea focului haric, deplasările în Israel sunt afectate direct de restricțiile de zbor, iar organizarea călătoriilor în această perioadă implică riscuri semnificative și un grad ridicat de incertitudine. Totodată, autoritățile avertizează că restricțiile ar putea fi extinse sau modificate fără preaviz.

În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor să amâne deplasările planificate, până după 16 aprilie și să evite participarea la pelerinaje în această perioadă. De asemenea, cetățenii sunt îndemnați să urmărească în mod constant informațiile oficiale furnizate de autoritățile competente.

MAE subliniază că situația rămâne volatilă și poate evolua rapid. Cetățenii sunt îndemnați să se informeze din surse oficiale, inclusiv de pe paginile Ministerului Afacerilor Externe și ale Ambasadei Republicii Moldova în Statul Israel.

Decizia autorităților israeliene vine pe fondul menținerii unei situații de securitate tensionate în regiune. Israelul continuă operațiunile militare în Fâșia Gaza, iar schimburile de focuri și atacurile cu rachete din partea grupărilor armate palestiniene generează riscuri sporite pentru siguranța populației și a infrastructurii. În același timp, persistă tensiuni și la frontiera de nord, în zona Libanului, unde au fost raportate incidente sporadice.

În acest context, autoritățile israeliene au instituit măsuri sporite de securitate, inclusiv restricții privind traficul aerian, pentru a preveni eventuale riscuri și a proteja populația civilă.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×