Donald Trump a susţinut miercuri seara primul său discurs oficial rostit la Casa Albă de la declanşarea războiului din Orientul Mijlociu, în urmă cu o lună, dând asigurări că SUA sunt foarte aproape de îndeplinirea obiectivelor şi de a „duce treaba la bun sfârşit” în Iran, transmite news.ro, preluat de MOLDPRES.
Preşedintele şi-a început discursul felicitând NASA şi echipa misiunii Artemis II: „Dumnezeu să-i binecuvânteze, sunt oameni curajoşi”, spune el.
Apoi a lăudat victoriile obţinute de SUA în Iran. „Marina iraniană a dispărut. Forţele aeriene ale ţării sunt în ruine, iar liderii lor, în marea lor majoritate sunt acum morţi. Au mai rămas foarte puţini”, a anunţat şeful Casei Albe, precizând că vrea să explice în continuare poporului de ce este importantă intervenţia americană în Iran.
Începutul discursului televizat al lui Trump s-a concentrat în mare măsură pe ceea ce el consideră a fi succesele acestui război şi pe necesitatea acestuia.
Trump a vorbit despre victoriile „rapide, decisive şi zdrobitoare” obţinute în cadrul războiului, printre care se numără moartea unor lideri iranieni de rang înalt şi o capacitate „redusă dramatic” de a lansa rachete şi drone. „America câştigă, şi câştigă mai mult ca niciodată”, a adăugat Trump.
„Actualizarea importantă” a preşedintelui Donald Trump cu privire la războiul din Iran s-a dovedit a fi mai degrabă o campanie de promovare tardivă, întrucât miercuri seara a încercat să mobilizeze sprijinul alegătorilor americani pentru un conflict pe care l-a declanşat cu mai bine de o lună în urmă, comentează CNN.
Într-un discurs de aproximativ 20 de minute, Trump a prezentat atacul SUA ca o răzbunare pentru aproape jumătate de secol de violenţă din partea Iranului şi a reprezentanţilor săi, argumentând că nu se poate permite acestei ţări să dezvolte o armă nucleară.
El a lăudat progresele militare înregistrate de SUA în ultimele câteva săptămâni, descriind săptămânile de bombardamente drept „victorii cum puţini oameni au mai văzut vreodată”. A cerut răbdare, numind războiul o „investiţie” în viitorul americanilor.
Cu toate acestea, el nu a oferit niciun răspuns nou la întrebarea principală care se află în mintea multor alegători: când se va termina exact războiul. „Mă bucur să spun că aceste obiective strategice esenţiale sunt pe cale de a fi îndeplinite”, a spus Trump, refuzând să ofere detalii noi cu privire la strategia sa de ieşire, în afară de a-şi repeta promisiunea de a bombarda Iranul până îl aduce „înapoi în epoca de piatră” în următoarele două-trei săptămâni.
Preşedintele nu a articulat niciun scenariu specific de finalizare a războiului şi nici nu a spus dacă intenţionează să trimită trupe terestre pentru a confisca uraniul îmbogăţit al Iranului sau pentru a-i reduce capacitatea de a controla strâmtoarea critică Ormuz.
În ceea ce priveşte discuţiile diplomatice despre care Trump susţinuse anterior că înregistrează progrese, preşedintele nu a oferit niciun semn nou de optimism. În schimb, el şi-a reiterat doar ameninţările de a escalada conflictul prin lovirea centralelor electrice ale Iranului - o acţiune ce riscă să extindă şi mai mult un război pe care Trump abia a început să-l vândă publicului american.
„Noul grup (de la conducere) este mai puţin radical şi mult mai rezonabil”, a spus el. „Totuşi, dacă în această perioadă nu se ajunge la un acord, avem ochii aţintiţi asupra ţintelor cheie”, a ameninţat el, semnalând că SUA sunt pregătite să-şi intensifice răspunsul militar împotriva Iranului în „următoarele două-trei săptămâni”.
„Îi vom lovi extrem de dur în următoarele două-trei săptămâni. Îi vom readuce în epoca de piatră, acolo unde le este locul”, a spus Trump. „Între timp, discuţiile sunt în curs”, a continuat preşedintele. „Schimbarea regimului nu a fost obiectivul nostru. Nu am vorbit niciodată despre schimbarea regimului, dar aceasta a avut loc din cauza morţii tuturor liderilor lor iniţiali. Toţi sunt morţi”, a susţinut el.
Reuters a remarcat că Trump nu a abordat direct subiectul NATO, deşi declarase într-un interviu pentru agenţie acordat ceva mai devreme în aceeaşi zi că îşi va exprima dezgustul faţă de alianţă pentru ceea ce el consideră a fi lipsa de sprijin faţă de obiectivele SUA în Iran.
Disensiunile transatlantice din cel de- al doilea mandat al lui Trump s-au adâncit după ce aliaţii europeni i-au respins cererea de a contribui la asigurarea unui traseu sigur pentru transportul de petrol prin Strâmtoarea Ormuz.
Sondajele recente arată că rata generală de aprobare a lui Trump a scăzut sub 40%, iar rata de dezaprobare a urcat peste 55%, pe măsură ce alegătorii sunt nemulţumiţi atât de război, cât şi de consecinţele sale economice, iar sprijinul pentru campania împotriva Iranului în sine este şi mai scăzut.
Situaţia economică a agravat problema. Preţurile benzinei în SUA au depăşit 4 dolari pe galon pentru prima dată în ultimii ani, în timp ce încrederea consumatorilor a slăbit, afectând şi mai mult poziţia deja fragilă a lui Trump în ceea ce priveşte economia.

sursa: Moldpres
Comentarii