Principală Știri Economic

AIPA a valorificat 40% din fondul anual pentru agricultură în primele trei luni ale anului 2026

02/04/2026 Economic

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a prezentat bilanțul activității pentru primul trimestru al anului curent. Astfel, în primele trei luni ale anului 2026, instituția a reușit să valorifice 40% din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, a cărui valoare totală pentru acest an este de 2,3 miliarde de lei, transmite MOLDPRES.



Eficiența procesării dosarelor a permis ca o sumă totală de 922 de milioane de lei să fie deja transmisă spre plată, oferind un suport financiar vital fermierilor aflați în plin sezon al lucrărilor agricole de primăvară, explică AIPA.

Peste 1.900 de fermieri au primit subvenții postinvestiționale

În perioada de referință, specialiștii AIPA au examinat un număr de 2.602 cereri de finanțare. Cea mai mare pondere a plăților a fost direcționată către mecanismul de subvenționare postinvestițională, unde 1.946 de producători agricoli au beneficiat de un sprijin financiar total de 813 milioane de lei. Aceste fonduri vin să acopere investițiile deja realizate de agricultori în tehnologii moderne, utilaje și infrastructură de producție.

O atenție deosebită a fost acordată și securizării afacerilor agricole în fața capriciilor vremii. Astfel, au fost executate 470 de cereri pentru asigurarea riscurilor în agricultură, fiind alocate 43,8 milioane de lei către companiile de asigurări pentru a subvenționa primele plătite de fermieri.

Sprijin pentru investiții în avans și dezvoltare rurală

AIPA a continuat să susțină și proiectele aflate la început de drum sau în faze critice de implementare: 52,8 milioane de lei au fost debursate pentru 80 de proiecte investiționale demarate sub formă de plăți în avans; Programul LEADER, esențial pentru revitalizarea zonelor rurale prin microproiecte locale, a beneficiat de o finanțare de 3 milioane de lei.

Prioritățile pentru perioada următoare

Procesul de examinare a dosarelor rămâne unul intens. În prezent, Agenția se află în etapa finală de procesare a ultimelor 275 de dosare recepționate în anul 2024 pentru plățile postinvestiționale, acestea având o valoare solicitată de aproximativ 350 de milioane de lei.

Concomitent, AIPA a început evaluarea cererilor depuse pentru plăți complementare și postinvestiționale aferente anului 2025. De asemenea, sunt în plin proces de selectare proiectele depuse anul trecut pentru formele de plată în avans și cele pe etape, asigurând astfel continuitatea fluxului de investiții în sectorul agroindustrial din Republica Moldova.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×