Principală Știri Economic

Regulile fitosanitare au fost actualizate, pentru a preveni introducerea organismelor dăunătoare în Republica Moldova

02/04/2026 Economic

Guvernul Republicii Moldova a aprobat modificări ale cadrului normativ în domeniul fitosanitar, în vederea reducerii riscului de introducere și răspândire a organismelor dăunătoare plantelor. Decizia vizează actualizarea Regulamentului privind aplicarea măsurilor de protecție împotriva organismelor dăunătoare, cu impact asupra importului și circulației pe teritoriul țării a unor plante și produse vegetale, transmite MOLDPRES.



Potrivit documentului, sunt stabilite condiții clare de introducere în țară a plantelor și produselor vegetale provenite din state terțe, acestea fiind diferențiate în funcție de riscurile fitosanitare identificate.

„Totodată, a fost actualizată lista produselor pentru care este obligatoriu pașaportul fitosanitar și a fost revizuită lista organismelor de carantină relevante pentru Republica Moldova. Noile prevederi includ și cerințe specifice pentru anumite categorii de plante și produse vegetale importate din Japonia, Republica Coreea, Liban, Canada, Guatemala, Kenya și Egipt”, explică Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA).

Autoritățile menționează că actualizarea regulamentului a fost necesară în contextul evoluției datelor științifice și tehnice privind riscurile fitosanitare, precum și pentru alinierea legislației naționale la standardele Uniunii Europene. Proiectul transpune 11 acte europene în domeniul sănătății plantelor.

Potrivit MAIA, modificările au drept scop consolidarea mecanismelor de prevenire, supraveghere și control fitosanitar, pentru protejarea agriculturii, a produselor vegetale și a echilibrului fitosanitar al țării. Implementarea acestora va fi realizată în limitele bugetului alocat Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×