Persoanele care sunt beneficiari ai Programului „Prima casă” vor avea parte de aceleași condiții stabilite anterior în cadrul acestuia și nu vor fi afectați de decizia recentă de stopare a acceptării spre finanțare a cererilor pentru acordarea compensațiilor. Precizarea a fost făcută astăzi de Ministerul Finanțelor, care a oferit clarificări și răspunsuri la cele mai frecvente întrebări legate de acest proces, transmite MOLDPRES.
Ministerul Finanțelor a explicat că persoanele care au depus cererea până la 31 martie 2026 și aceasta este eligibilă, ea va fi validată și finanțată conform programului.
Totodată, dacă cererea a fost validată până la 31 martie 2026, atunci solicitanții vor beneficia de compensații în regim obișnuit.
Ministerul Finanțelor a venit cu precizări și pentru cazurile în care cererea este depusă după 1 aprilie 2026. Instituția a subliniat că procesul de validare continuă și dacă sunteți eligibili și cererea este validată, atunci veți fi incluși pe lista de așteptare, iar finanțarea depinde de alocările bugetare ulterioare.
La fel, potrivit Ministerului Finanțelor, componenta de garantare, anunțată în cadrul Programului, nu este afectată de deciziile recente.
Ministerul Finanțelor a anunțat miercuri despre stoparea acceptării spre finanțare a cererilor pentru acordarea compensațiilor în cadrul Programului de stat „Prima Casă” începând cu 1 aprilie 2026, în legătură cu atingerea limitei alocațiilor prevăzute în bugetul de stat. În același timp, creditele prin Programul „Prima casă” vor fi acordate în continuare. Totodată, Ministerul Finanțelor a subliniat că Programul de stat „Prima casă” în partea de garantare a creditelor ipotecare pentru achiziționarea unui bun imobil va continua în regim normal. În același context, deputatul Radu Marian a comunicat că autoritățile își propun să îmbunătățească mecanismul de susținerea a cetățenilor care doresc să își procure o locuință, prin consolidarea unui program care stimulează oferta, prin noi construcții și locuințe la prețuri mai accesibile. Parlamentarul a spus că noul concept va fi anunțat în curând. Programul „Prima casă PLUS” a fost aprobat în vara anului 2024. Acesta are scopul de a oferi acces mai multor cetățeni ai Republicii Moldova la finanțare pentru cumpărarea de locuințe, în condiții mai avantajoase.






sursa: Moldpres
Comentarii