Principală Știri Economic

Lucrările la stațiile electrice Vulcănești și Chișinău, în fază avansată: autoritățile solicită respectarea strictă a termenelor

08/04/2026 Economic

Lucrările de modernizare a stațiilor electrice Vulcănești și Chișinău necesită a fi finalizate într-un termen cât mai restrâns, cu respectarea strictă a standardelor de calitate și a prevederilor contractuale. Acest lucru a fost evidențiat de Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică (UCIPE), în urma unei vizite de lucru desfășurate pe șantier, la care au participat directorul UCIPE, Ruslan Surugiu, directorul Moldelectrica, Sergiu Carmanschi, precum și echipa de proiect a Băncii Mondiale, transmite MOLDPRES.



În cadrul discuțiilor, au fost analizate stadiul actual al lucrărilor, provocările întâmpinate și măsurile necesare pentru accelerarea procesului de implementare, în vederea asigurării unei infrastructuri energetice moderne și fiabile.

În acest sens, contractorii sunt îndemnați să își intensifice eforturile și să asigure mobilizarea corespunzătoare a resurselor pentru a respecta termenele stabilite.

Potrivit UCIPE, la Stația Electrică Chișinău sunt în curs lucrările de sistematizare pe verticală în zona de 400 kV, în vederea pregătirii infrastructurii pentru canalele de cabluri. În paralel, continuă asamblarea containerului destinat echipamentelor de protecție, iar în zona de 330 kV se desfășoară lucrări de ajustare a conexiunilor între echipamentele primare. După finalizarea containerului, urmează instalarea dulapurilor de protecție.

La Stația Electrică Vulcănești, majoritatea echipamentelor au fost deja instalate și conectate, cu excepția transformatoarelor de măsură, aflate în proces de livrare. De asemenea, au fost finalizate lucrările la canalele de cabluri, urmând etapa de tragere a cablurilor de comandă și conectarea acestora la echipamente.

La începutul acestei săptămâni, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a efectuat o vizită neanunțată la Stația Electrică Chișinău, unde a verificat stadiul lucrărilor din cadrul proiectului Liniei Electrice Aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău și a avertizat că orice întârziere va fi penalizată.

„Lucrările la stațiile electrice trebuie finalizate până la sfârșitul lunii mai. Orice abatere de la termen va atrage aplicarea penalităților. Nu putem admite tergiversări într-un proiect de importanță strategică pentru securitatea energetică a țării”, a declarat Dorin Junghietu.

Lucrările de construcție a LEA Vulcănești-Chișinău au început efectiv în aprilie 2024 și sunt parte a Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic, finanțat de Grupul Băncii Mondiale. Valoarea acestuia este de 61 milioane de euro, dintre care circa 27 milioane de euro sunt pentru construcția Liniei.

Construcția propriu-zisă a liniei electrice aeriene a fost încheiată integral înainte de termen, în luna noiembrie, iar la începutul acestui an au fost realizate testări complexe, inclusiv în condiții meteorologice dificile, pentru a verifica funcționalitatea și reziliența infrastructurii.

Linia are o lungime totală de 157 km, traversează 35 de localități din opt raioane, conectând Stația Electrică Vulcănești 400 kV cu Stația Electrică Chișinău 330 kV. Aceasta va putea transporta până la 630 MVA de putere, echivalentul a peste 50% din consumul necesar al țării în perioadele de vârf.

Construcția Liniei electrice Vulcănești-Chișinău este un proiect de importanță strategică pentru securitatea energetică a țării noastre. Noua linie electrică va permite transportul energiei electrice din România sau alte piețe europene spre Chișinău, fără a trece prin Centrala electrică moldovenească, situată în regiunea transnistreană.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×