Autoritățile din Republica Moldova au semnat Planul de acțiuni în domeniul securității jurnaliștilor pentru anii 2026–2027, primul document național dedicat în mod explicit protecției presei, comunică MOLDPRES.
Anunțul a fost făcut de ministrul Culturii, Cristian Jardan, care a contrasemnat documentul împreună cu conducerea Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției și a Procuraturii Generale.
Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a declarat că acest mecanism reprezintă un pas important pentru prevenirea și gestionarea cazurilor de amenințare, intimidare sau atac asupra jurnaliștilor.
„Este primul document de acest fel în Republica Moldova și un pas necesar pentru ca situațiile de amenințare, intimidare sau atac împotriva jurnaliștilor să fie prevenite, semnalate și tratate cu mai multă claritate și responsabilitate”, a menționat oficialul.
Potrivit ministrului, documentul are atât o dimensiune instituțională, cât și una de angajament față de reprezentanții presei, subliniind necesitatea unui mediu de lucru sigur pentru jurnaliști.
„Un jurnalist trebuie să-și exercite meseria corect, obiectiv și echidistant, fără să fie intimidat. O redacție trebuie să știe că, atunci când există presiuni sau amenințări, instituțiile statului au mecanisme de reacție”, a opinat ministrul.
Acesta a subliniat că instituțiile statului trebuie să intervină prompt în cazurile de presiuni sau amenințări.
Planul a fost elaborat de autoritățile semnatare în cooperare cu reprezentanți ai societății civile. O parte dintre acțiunile prevăzute urmează să fie implementate în parteneriat cu Consiliul Europei și UNESCO.
Documentul este structurat în jurul a trei obiective principale. Primul obiectiv vizează armonizarea legislației naționale cu standardele europene și internaționale în domeniul protecției jurnaliștilor și al libertății presei. Cel de-al doilea obiectiv urmărește consolidarea cadrului operațional și combaterea impunității în cazurile de amenințări sau atacuri asupra jurnaliștilor. În acest sens, Planul prevede desemnarea unor puncte de contact și crearea unui grup focal format din reprezentanți ai autorităților și ai Consiliului de Presă, care va funcționa ca mecanism provizoriu de avertizare timpurie și reacție rapidă.
Cel de-al treilea obiectiv se referă la creșterea rezilienței jurnaliștilor și a redacțiilor, prin promovarea mecanismelor de autoprotecție și consolidarea cooperării dintre instituțiile statului și societatea civilă.
Implementarea Planului va contribui la consolidarea unui mediu sigur pentru activitatea jurnalistică, prin mecanisme clare de prevenire, sesizare și reacție în cazurile de amenințări sau atacuri asupra jurnaliștilor.

sursa: Moldpres
Comentarii