Principală Știri Economic

Preţurile petrolului ating cel mai ridicat nivel din 2022

30/04/2026 Economic

Preţurile petrolului Brent, reperul global, au depăşit pragul de 125 de dolari pe baril joi dimineaţă, în timp ce preşedintele SUA, Donald Trump, ia în calcul extinderea blocadei asupra porturilor iraniene, transmite CNN, preluat de news.ro și MOLDPRES.



Contractele pentru luna iunie la petrolul Brent atinseseră deja un maxim specific perioadelor de război, dar au urcat peste 125 de dolari pe baril, în creştere cu peste 12%, joi. Petrolul WTI, reperul american, era în creştere cu peste 3%, situându-se peste 110 dolari pe baril.

Creşterea preţurilor globale la petrol vine în contextul în care preţurile benzinei în SUA au atins un maxim al ultimilor patru ani şi după ce negocierile directe dintre SUA şi Iran au eşuat, menţinând Strâmtoarea Ormuz - o rută esenţială pentru transportul petrolului şi gazelor - practic blocată.

Majorarea preţurilor urmează unei întâlniri între Trump şi principalii săi consilieri, în cadrul căreia preşedintele a declarat că doreşte continuarea blocadei navale americane asupra porturilor iraniene, au declarat pentru CNN surse apropiate discuţiilor, iar echipa sa a început pregătirile pentru o astfel de extindere, inclusiv pentru o închidere pe termen mai lung a Strâmtorii Ormuz.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×