Zilierii din sectorul agricol vor fi înregistrați într-un sistem digital și vor primi vouchere electronice pentru fiecare zi de muncă. Măsura face parte dintr-un proiect de lege votat astăzi în prima lectură de 70 de deputați, comunică MOLDPRES.
Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și are ca obiectiv reducerea muncii informale în agricultură, simplificarea procedurilor administrative și diminuarea poverii birocratice pentru beneficiarii de lucrări.
Autorii precizează că proiectul este inclus în Planul Național de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precum și în Planul de creștere economică pentru anii 2025–2027.
În prezent, evidența zilierilor se realizează pe suport de hârtie, prin registre completate manual de către beneficiarii de lucrări. Potrivit autorităților, acest sistem este ineficient, iar procedura de colectare a semnăturilor pentru confirmarea muncii și a remunerației generează consum ridicat de timp și resurse.
Pentru a moderniza procesul, Ministerul Muncii propune implementarea sistemului informațional „e-Zilieri”, care va digitaliza raporturile de muncă dintre zilieri și angajatori. Registrul electronic va fi pus la dispoziție gratuit, iar autentificarea se va face prin semnătură electronică.
Totodată, zilierii vor primi vouchere digitale pentru fiecare zi lucrată, care vor reflecta remunerația obținută. Aceasta nu va putea fi mai mică decât salariul minim corespunzător unei zile de muncă de opt ore, din care vor fi reținute impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii.
Autorii proiectului susțin că, în prezent, mulți zilieri nu au o confirmare clară că veniturile lor sunt raportate oficial. Prin noul sistem, aceștia vor putea acumula stagiu de cotizare, ceea ce le va permite accesul ulterior la beneficii de protecție socială.
Datele Casei Naționale de Asigurări Sociale arată că numărul zilierilor declarați a crescut de la 6.687 în 2023 la 10.425 în 2025. Cu toate acestea, Inspectoratul de Stat al Muncii constată că utilizarea registrelor actuale rămâne limitată, iar numărul zilierilor înregistrați este sub nivelul real al cererii de muncă sezonieră.
După adoptarea finală, prevederile ar urma să intre în vigoare la 1 iunie 2026.

sursa: Moldpres
Comentarii