Principală Știri Economic

ANTA lansează controale naționale asupra camioanelor de mare tonaj

29/05/2026 Economic

Inspectorii Agenției Naționale Transport Auto /ANTA/ vor desfășura controale sporite în trafic asupra vehiculelor de mare tonaj, în cadrul unei campanii lansate la nivel național pentru verificarea respectării limitelor admise de greutate și prevenirea deteriorării drumurilor publice, transmite MOLDPRES.



Potrivit ANTA, echipele de control vor efectua operațiuni de cântărire în punctele special amenajate pentru a verifica dacă vehiculele respectă masa totală maxim admisibilă și dacă mărfurile sunt transportate conform parametrilor tehnici ai sectoarelor de drum utilizate.

Instituția a reamintit că fiecare categorie de drum are limite clare de tonaj, iar operatorii de transport sunt obligați să își planifice traseele în funcție de greutatea mărfurilor transportate și de restricțiile existente pe anumite sectoare.

O atenție specială va fi acordată perioadelor în care Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu emite avertizări de caniculă de Cod portocaliu sau Cod roșu. În astfel de condiții, învelișul asfaltic devine mai vulnerabil, iar circulația vehiculelor de mare tonaj poate accelera degradarea infrastructurii rutiere.

ANTA a precizat că va monitoriza respectarea restricțiilor de circulație impuse în aceste perioade pentru camioanele de mare tonaj, scopul fiind protejarea drumurilor publice.

Instituția avertizează că nerespectarea limitelor de masă și a traseelor corespunzătoare poate atrage sancțiuni conform legislației în vigoare. Totodată, agenția susține că acțiunile de control urmăresc nu doar aplicarea sancțiunilor, ci și responsabilizarea operatorilor economici și a conducătorilor auto.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×