Regatul Unit va furniza Ucrainei uraniu îmbogățit pentru alimentarea centralelor sale nucleare și va introduce un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Anunțul a fost făcut de premierul britanic Keir Starmer înaintea unei sesiuni a summitului G7 dedicată războiului din Ucraina, relatează MOLDPRES cu referire la Kyiv Post.
Decizia Londrei vine într-un context marcat de noi atacuri rusești asupra teritoriului ucrainean. Potrivit autorităților ucrainene, bombardamentele lansate luni au provocat moartea a cel puțin 11 persoane și au avariat mai multe obiective civile, inclusiv Catedrala Adormirii Maicii Domnului din cadrul complexului istoric al Lavrei Pecerska din Kiev, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Potrivit Biroului premierului britanic, noul pachet de sprijin energetic va contribui la asigurarea necesarului de energie al Ucrainei pentru următorii doi ani și reprezintă o dovadă a angajamentului pe termen lung al Regatului Unit față de Kiev.
„Vom fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie, iar acest anunț întărește acest lucru”, a declarat Keir Starmer.
Pachetul include o finanțare pentru export în valoare de 210 milioane de lire sterline (circa 282 milioane de dolari), care va permite companiei britanice Urenco să furnizeze uraniu îmbogățit companiei de stat ucrainene Energoatom, responsabilă de operarea centralelor nucleare ale țării.
Autoritățile britanice susțin că acordul va contribui la consolidarea securității energetice a Ucrainei, în condițiile în care infrastructura energetică rămâne una dintre principalele ținte ale atacurilor rusești.
În cadrul reuniunii G7, premierul britanic urmează să solicite aliaților o coordonare mai strânsă pentru sprijinirea Ucrainei.
„Trebuie să facem mai mult împreună pentru a ne asigura că Ucraina obține pacea justă și durabilă pe care o merită”, va transmite Starmer liderilor reuniți la summit.
Pe lângă sprijinul energetic, Londra pregătește și un nou pachet de sancțiuni împotriva Moscovei. Măsurile vor viza așa-numita „flotă fantomă” utilizată de Rusia pentru transportul petrolului și evitarea restricțiilor internaționale, precum și rețelele financiare care facilitează ocolirea sancțiunilor occidentale.
Potrivit Guvernului britanic, noile restricții au scopul de a limita sursele de finanțare ale Kremlinului și de a reduce capacitatea Rusiei de a continua războiul împotriva Ucrainei.
Anunțul vine în contextul în care Kievul continuă să solicite partenerilor occidentali sisteme suplimentare de apărare antiaeriană, sprijin pentru sectorul energetic și sancțiuni mai dure împotriva economiei de război a Federației Ruse.
![]()
sursa: Moldpres
Comentarii