Principală Știri Economic

Noi reguli pentru protecția mediului: operatorii economici vor fi obligați să dețină garanții financiare pentru compensarea daunelor de mediu

18/06/2026 Economic

Operatorii economici, cu activități ce pot afecta mediul, vor trebui să demonstreze că dispun de resurse financiare pentru prevenirea, repararea sau compensarea eventualelor daune. Prevederea se regăsește într-un Regulament publicat astăzi în Monitorul Oficial, informează MOLDPRES.



Potrivit documentului, garanția financiară va putea fi prezentată sub formă de poliță de asigurare, garanție bancară sau alte instrumente financiare prevăzute de legislație, iar banii vor fi utilizați exclusiv pentru prevenirea și repararea daunelor de mediu.

Astfel, operatorii vizați vor trebui să efectueze evaluări ale riscurilor de mediu, în funcție de activitatea desfășurată, substanțele utilizate, amplasarea obiectivului și impactul potențial asupra apei, solului, speciilor și habitatelor naturale protejate.

Tot astăzi, Monitorul Oficial a publicat și Metodologia de evaluare a daunelor aduse mediului, care prevede că daunele aduse mediului nu vor mai fi tratate doar prin sancțiuni, ci printr-un proces bine structurat de evaluare, responsabilizare și refacere a mediului afectat. Aceasta va permite ca în cazurile în care este afectată apa, solul, biodiversitatea sau un habitat natural, va exista o procedură prin care se stabilește cât de gravă este dauna, cine este responsabil și ce măsuri trebuie luate pentru repararea acesteia.

În astfel de cazuri, Inspectoratul pentru Protecția Mediului va constata dauna și va identifica operatorul economic vinovat, în timp ce Agenția de Mediu va evalua severitatea impactului și va aproba soluțiile de remediere. Ulterior, operatorii responsabili vor avea responsabilitatea să prezinte un Plan de remediere detaliat, care va include acțiunile concrete de refacere, costurile aferente, termenele de realizare și modalitățile de monitorizare a rezultatelor.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×