Guvernul va evalua cel puțin odată pe an necesitatea ajustării salariului minim, iar modul de calcul al acestuia va fi mai clar. Procesul de analiză ar urma să țină cont de mai mulți indicatori economici, inclusiv valori de referință orientative, precum pragul de 50% din salariul mediu lunar. Noile reguli sunt stabilite într-un proiect de lege aprobat astăzi de Parlament în lectura a doua, cu 72 de voturi, informează MOLDPRES.
Potrivit notei informative a proiectului, inițiativa va consolida protecția salariaților prin salarii minime echitabile, care să reflecte costul vieții, productivitatea şi evoluția salariilor, contribuind astfel la reducerea sărăciei în muncă şi la promovarea convergenței sociale ascendente.
Proiectul prevede că necesitatea modificării cuantumului salariului minim va fi evaluată de Guvern împreună cu patronatele și sindicatele. Pentru evaluarea adecvării salariului minim se va lua drept valoare de referință suma echivalentă cu 50% din salariul mediu lunar. Prevederea se regăsește în amendamentul înregistrat de președintele Comisiei pentru integrare europeană, Marcel Spatari.
Potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, în luna aprilie 2026, un număr de 33 200 de salariați au fost declarați cu un salariu egal cu salariul minim pe țară. Dintre aceștia, 24 500 activează în sectorul privat, iar 8 600 sunt în sectorul bugetar.
Noile prevederi legislative intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

sursa: Moldpres
Comentarii