Unsprezece organizații necomerciale au primit astăzi granturi pentru realizarea proiectelor ce susțin îmbătrânirea activă în Republica Moldova. Programul are drept scop promovarea îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice, prin încurajarea participării acestora la viața socială, economică și comunitară, informează MOLDPRES.
Certificatele de grant au fost oferite de ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, în cadrul unei ceremonii festive. În acest an, bugetul programului este de un milion de lei.
„Vreau să felicit cele 11 organizații câștigătoare, care vor primi astăzi certificatele de grant și vor implementa proiecte importante pentru persoanele vârstnice din comunitățile noastre. Vorbim despre Anenii Noi, Florești, Leova, Cahul, Telenești, Călărași, Chișinău și Strășeni – localități în care persoanele vârstnice vor beneficia de activități și sprijin. Trebuie să cunoaștem că Republica Moldova, la fel ca multe alte state europene, trece printr-un proces de îmbătrânire a populației. Astăzi, fiecare a patra persoană din Republica Moldova are vârsta de peste 60 de ani. Această realitate ne obligă să privim vârsta a treia nu ca pe o povară și să nu considerăm că viața se încheie odată cu pensionarea. Viața după pensionare continuă. Există oportunități de a valorifica în continuare experiența dobândită pe parcursul vieții, cunoștințele și contribuția oamenilor care au construit această țară și care pot oferi în continuare societății experiența lor”, a spus Natalia Plugaru.
Oficialul a subliniat că pentru Ministerul Muncii și Protecției Sociale, conceptul de îmbătrânire activă reprezintă una dintre prioritățile importante. Astfel, acțiunile sunt ghidate de Programul guvernamental privind îmbătrânirea activă și sănătoasă pentru anii 2023–2027.
„Ne dorim ca fiecare persoană din Republica Moldova să poată îmbătrâni cu demnitate, să rămână activă, implicată și conectată la viața comunității, indiferent de localitatea în care trăiește. Programul național de granturi mici este una dintre modalitățile prin care transformăm această viziune în realitate. În acest an sărbătorim ediția aniversară a programului, iar Guvernul a alocat un milion de lei pentru susținerea inițiativelor comunitare dedicate persoanelor vârstnice, un buget care, de fapt, s-a dublat în ultimii trei ani. Ne propunem, în continuare, să identificăm resurse financiare pentru a susține cât mai multe proiecte în comunități”, a afirmat Natalia Plugaru.
Proiectele selectate vizează activități de dezvoltare a abilităților digitale, educația financiară, participarea pe piața muncii, activități culturale și sportive, dialogul dintre generații.
„Mă bucur în mod deosebit să văd tot mai multe proiecte care vor fi implementate, în special, în zonele rurale. O parte din fonduri vor fi utilizate și pentru amenajarea unor spații în care persoanele vârstnice să se poată întâlni și discuta. De asemenea, mai multe inițiative pun accent pe cooperarea cu autoritățile publice locale și pe implicarea persoanelor vârstnice în procesele decizionale. Îmi doresc foarte mult o Moldovă în care să privim îmbătrânirea ca pe un proces firesc, caracterizat prin mai multă implicare, mai multă bucurie, iar vârsta să fie percepută nu ca o povară, ci ca o continuitate a vieții. Sperăm ca aceste proiecte să contribuie la creșterea participării civice a persoanelor vârstnice, la dezvoltarea competențelor acestora într-o lume tot mai digitalizată și, cel mai important, la consolidarea convingerii că fiecare persoană, indiferent de vârstă, are un rol valoros în societate”, a remarcat Natalia Plugaru.
Programul de Granturi mici în domeniul îmbătrânirii active și sănătoase se află la cea de-a X-a ediție, fiind organizat anual de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. În acest an, la concurs au participat 50 de organizații necomerciale care implementează proiecte și inițiative cu impact asupra promovării politicii în domeniul îmbătrânirii active la nivel național și regional.

sursa: Moldpres
Comentarii