Persoanele asigurate vor beneficia de noi medicamente și dispozitive medicale compensate. Lista va fi extinsă începând cu 24 iunie curent, informează MOLDPRES.
Potrivit Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), pacientele care au endometrioză vor beneficia de preparatul cu denumirea comună internațională Dienogestum, compensat parțial.
Totodată, în lista medicamentelor compensate a fost inclus un preparat combinat din două substanțe active – Rosuvastatinum și Ezetimibum, destinat tratamentului hipercolesterolemiei primare sau familiale.
De asemenea, au fost extinse indicațiile terapeutice pentru Methylprednisolonum, utilizat în tratamentul imunosupresiv al pacienților după transplant de organe.
O altă măsură vizează copiii și tinerii cu vârsta de până la 25 de ani diagnosticați cu diabet zaharat de tip 1, care vor beneficia de senzori pentru monitorizarea continuă a glicemiei, compensați integral.
CNAM subliniază că, prin extinderea listei medicamentelor și dispozitivelor medicale compensate, statul continuă să investească în accesul populației la tratamente moderne și eficiente, consolidând protecția financiară a pacienților și contribuind la creșterea calității serviciilor acoperite de asigurarea obligatorie de asistență medicală.

sursa: Moldpres
Comentarii