Republica Moldova are nevoie de un sistem fiscal mai simplu, mai stabil și mai competitiv, care stimulează investițiile, încurajează dezvoltarea afacerilor și creează locuri de muncă mai bine plătite, aici, acasă. Tocmai de aceea, Guvernul a lansat reforma fiscală, care reprezintă un instrument de a eficientiza economia. Poziția a fost exprimată de premierul Alexandru Munteanu, care a subliniat că dialogul asupra politicii fiscale va continua, iar autoritățile vor analiza fiecare sugestie și va veni cu soluții optime, transmite MOLDPRES.
Șeful Guvernului a afirmat că reforma fiscală inițiată este una complexă și este firesc să existe discuții privind toate aspectele acesteia.
„Continuăm consultările pentru reforma fiscală. Este una din cele mai importante reforme economice pe care le pregătim. În toate țările lumii e o întrebare majoră și este legat și de eficientizarea sistemului public, reducerea cheltuielilor și de nouă lege de salarizare pe care o pregătim. Este legat și de relațiile noastre cu Fondul Monetar Internațional, de agențiile de rating, de costul banului, de acele dobânzi despre care vorbim, despre toți investitorii din Republica Moldova. Este o reformă complexă și este firesc să avem dezbateri opinii diferite. Cei care ne cheamă la acțiuni active și chiar radicale, tocmai asta și facem. Acesta este instrumentul nostru de a eficientiza economia Republicii Moldova”, a declarat Alexandru Munteanu, la începutul ședinței de astăzi a Guvernului.
Premierul a subliniat că autoritățile vor analiza toate sugestiile înaintate la etapa consultărilor publice pentru a identifica cele mai potrivite soluții.
„Vom analiza cu atenție fiecare sugestie și vom continua dialogul. Dar vreau să fie foarte clar, direcția reformei nu se va schimba. Trebuie să fim eficienți și vom continua în această direcție. Republica Moldova are nevoie de un sistem fiscal mai simplu, mai stabil și mai competitiv. Un sistem care stimulează investițiile, încurajează dezvoltarea afacerilor și creează locuri de muncă mai bine plătite aici la noi, în Republica Moldova”, a punctat Alexandru Munteanu.
Proiectul politicii fiscale pentru anul 2027 a fost prezentat pe 11 iunie spre consultări publice. Autoritățile au anunțat că obiectivul noii politici fiscale este ca fiecare cetățean care lucrează să câștige mai mult și fiecare antreprenor să poată investi mai mult în dezvoltarea economică a țării.

sursa: Moldpres
Comentarii