Principală Știri Social

Temperaturile caniculare pot fi periculoase. Ce recomandă Ministerul Sănătății

26/06/2026 Social

Ministerul Sănătății al Republicii Moldova avertizează populația că valul de caniculă poate avea efecte grave asupra sănătății și vine cu o serie de recomandări pentru protecția cetățenilor, în contextul codurilor de caniculă (galben, portocaliu și roșu) emise pentru perioada 28 iunie – 1 iulie, comunică MOLDPRES.



Autoritățile îndeamnă oamenii să evite expunerea la soare între orele 11:00 și 18:00 și să poarte pălării sau basmale, haine lejere, din fibre naturale și de culori deschise.

De asemenea, este recomandată evitarea efortului fizic intens în aer liber în orele de vârf și menținerea unei hidratări corespunzătoare, prin consumul a cel puțin doi litri de lichide pe zi, în cantități mici și regulate. Sunt indicate apa, ceaiurile neîndulcite, precum și fructele și legumele cu conținut ridicat de apă.

Ministerul Sănătății atenționează și asupra consumului de alcool, băuturi cu conținut ridicat de cofeină sau zahăr, care favorizează deshidratarea.

Pentru răcorire, specialiștii recomandă dușuri cu apă călduță și evitarea schimbărilor bruște de temperatură.

Atenție deosebită trebuie acordată copiilor, persoanelor vârstnice, femeilor însărcinate și celor cu boli cronice, care sunt cele mai vulnerabile în perioadele de caniculă.

Autoritățile reamintesc un risc major: copiii și animalele de companie nu trebuie lăsați niciodată în autoturisme parcate, nici măcar pentru câteva minute, deoarece temperatura din interior poate crește rapid și poate pune viața în pericol.

Pentru menținerea locuinței la o temperatură mai scăzută, se recomandă închiderea ferestrelor expuse direct la soare în timpul zilei, utilizarea jaluzelelor sau draperiilor și aerisirea încăperilor dimineața devreme și seara.

Totodată, utilizarea aerului condiționat este recomandată astfel încât temperatura interioară să fie cu aproximativ 5°C mai mică decât cea exterioară, iar ventilatoarele ar trebui evitate atunci când temperatura din încăpere depășește 32°C.

În cazul apariției simptomelor precum amețeli, slăbiciune accentuată, dureri de cap severe, confuzie sau pierderea cunoștinței, cetățenii sunt îndemnați să solicite imediat ajutor medical.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×