Republica Moldova și România au semnat astăzi, la București, un nou acord de cooperare extinsă în domeniul infrastructurii, document care prevede construirea primilor kilometri de autostradă pe teritoriul țării noastre și dezvoltarea unei rețele rutiere integrate pentru conectarea vestului Republicii Moldova la rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T). Actul a fost parafat de viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău, Vladimir Bolea, și de ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii din România, Radu-Dinel Miruță, transmite MOLDPRES.
Noul acord înlocuiește documentul bilateral semnat în 2022 și extinde cooperarea de la proiectul podului rutier peste Prut la dezvoltarea unei rețele integrate de infrastructură rutieră și logistică, menită să faciliteze integrarea Republicii Moldova în coridoarele europene de transport.
„Actualizarea Acordului a fost necesară în contextul noilor oportunități identificate pe parcursul implementării proiectului. Acestea vizează organizarea controlului coordonat al trecerii frontierei, extinderea finanțării europene și integrarea în proiect a ultimului tronson al Autostrăzii A8 Târgu Mureș – Iași – Ungheni, a primului sector al viitoarei autostrăzi Ungheni – Chișinău – Odesa, precum și a terminalului logistic multimodal Berești”, se arată în comunicatul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Acordul stabilește și repartizarea responsabilităților investiționale între cele două state. România va finanța construcția podului peste Prut, a infrastructurii conexe și a punctului de trecere a frontierei de pe teritoriul său, precum și circa 4,7 kilometri de autostradă, drumul de legătură de aproximativ 1,1 kilometri către complexul logistic Berești și realizarea acestuia, investiții estimate la circa 56 de milioane de euro, inclusiv prin instrumentul european SAFE.
La rândul său, Republica Moldova va finanța construcția sectorului de autostradă dintre culeea podului peste Prut și drumul național R16, pe o lungime de aproximativ 0,5 kilometri, investiție estimată la 5 milioane de euro.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, vicepremierul Vladimir Bolea, a mulțumit Guvernului României pentru sprijin și parteneriat.
„România și Republica Moldova dezvoltă o relație bazată pe respect și interes național. Inclusiv prin această investiție, Guvernele celor două țări dovedesc că au capacitatea de a dezvolta proiecte de anvergură în beneficiul cetățenilor”, a declarat Vladimir Bolea.
Tot astăzi, a fost semnat contractul de achiziție pentru proiectarea și execuția tronsonului de autostradă Târgu Neamț – Iași – Ungheni, inclusiv segmentul care va asigura legătura cu noul pod peste Prut.
„Este un moment foarte important pentru conectivitatea de transport de pe ambele maluri ale Prutului. Prin semnarea celor două documente bilaterale dăm undă verde proiectului care leagă România de Republica Moldova, finanțat prin Programul SAFE. Mulțumesc tuturor celor implicați atât din partea autorităților române, cât și din partea instituțiilor din Republica Moldova”, a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan, conform unui comunicat transmis de Biroul de presă al Guvernului citat de Agerpres.
La eveniment au mai participat ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, și secretarii de stat din Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ionel Scrișoreanu și Horațiu Cosma.

sursa: Moldpres
Comentarii