Principală Știri Social

Înmatricularea mașinilor importate a fost simplificată: procedurile pot fi efectuate la orice subdiviziune a ASP

03/07/2026 Social

Proprietarii de automobile importate care nu dețin actele originale de înmatriculare sau au doar copia certificatului de înmatriculare vor putea înmatricula vehiculele mai ușor, după ce Agenția Servicii Publice (ASP) a simplificat procedurile de înmatriculare. Noile reguli au intrat în vigoare la sfârșitul lunii iunie 2026 și permit efectuarea întregului proces la cea mai apropiată subdiviziune teritorială a instituției, transmite MOLDPRES.



Potrivit ASP, până acum, în lipsa documentelor cu toate specificațiile tehnice, proprietarii erau obligați să prezinte fizic automobilul la unul dintre cele trei birouri speciale de identificare din Chișinău, Bălți sau Cahul. Acolo era efectuată o expertiză tehnică, procedură care, din cauza numărului mare de solicitări, putea dura până la trei zile.

Prin aplicarea principiului „Ghișeul Unic”, această etapă a fost eliminată. Solicitanții se pot adresa direct la orice subdiviziune a ASP care prestează servicii de înmatriculare a transportului, unde identificarea tehnică a vehiculului este realizată pe loc.

Instituția precizează că schimbul de documente și verificările necesare sunt efectuate intern, prin sistemele electronice ale ASP, fără implicarea solicitantului. Dosarul este transmis în format digital către Direcția înmatriculare vehicule în aceeași zi, pentru verificarea istoricului automobilului în statul din care acesta a fost importat.

Noile reguli se aplică și în situațiile în care documentele originale ale mașinii, eliberate în străinătate, au fost pierdute sau deteriorate.

ASP afirmă că modificările urmăresc reducerea birocrației, eliminarea deplasărilor suplimentare și scurtarea timpului necesar pentru înmatricularea vehiculelor importate.

La data de 1 aprilie 2026, în Registrul de stat al vehiculelor erau înregistrate 1.402.237 de unități de transport.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×