Principală Știri Social

Datele personale în dosarele penale vor fi supuse unor reguli mai stricte

08/07/2026 Social

Datele cu caracter personal prelucrate în cadrul dosarelor penale vor fi supuse unor reguli mai stricte. Parlamentul urmează să examineze în prima lectură un proiect de lege care instituie un nou cadru normativ privind protecția datelor personale utilizate pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor, armonizat cu legislația Uniunii Europene, comunică MOLDPRES.



Raportul asupra proiectului de lege a fost aprobat astăzi de Comisia parlamentară pentru securitate națională, apărare și ordine publică. Documentul a fost elaborat de Ministerul Justiției și stabilește modul în care autoritățile competente vor putea prelucra date personale în cadrul procedurilor penale.

Potrivit proiectului, noile reguli se vor aplica organelor de urmărire penală, procuraturilor, instanțelor judecătorești și altor instituții abilitate, atunci când acestea utilizează date personale pentru prevenirea sau investigarea infracțiunilor, desfășurarea urmăririi penale, aplicarea măsurilor procesuale ori executarea pedepselor.

Documentul reglementează întregul circuit al datelor personale în procesul penal – de la înregistrarea unei sesizări și efectuarea verificărilor preliminare până la realizarea măsurilor speciale de investigații, recuperarea bunurilor infracționale și alte acțiuni desfășurate de autorități.

Totodată, proiectul stabilește obligații suplimentare pentru instituțiile care gestionează astfel de informații. Acestea vor trebui să implementeze măsuri tehnice și organizatorice pentru protejarea datelor, să țină evidența operațiunilor de prelucrare, să desemneze responsabili pentru protecția datelor și să asigure transparența privind utilizarea acestora.

Astfel, cetățenii vor putea solicita informații despre modul în care sunt prelucrate datele lor personale. În cazul în care acestea sunt utilizate de autorități, persoanele vor avea dreptul să primească informații despre datele procesate și scopul utilizării lor.

Accesul la aceste informații va putea fi limitat dacă divulgarea ar putea afecta o investigație penală în desfășurare. Persoanele care consideră că drepturile le-au fost încălcate vor putea sesiza Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal sau se vor putea adresa instanței de judecată.

Noua reglementare prevede și atribuții sporite pentru Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, care va putea verifica respectarea prevederilor legale și aplica sancțiuni de până la 2 milioane de lei în cazul încălcărilor.

Autorii proiectului propun ca legea să intre în vigoare la 23 august 2026, concomitent cu Legea privind protecția datelor cu caracter personal adoptată în iulie 2024.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×