Principală Știri Oficial

Republica Moldova a realizat peste 90% din măsurile de reformă, planificate pentru prima jumătate a anului 2026. Rezultatele urmează să fie validate de Comisia Europeană

10/07/2026 Oficial

Republica Moldova a realizat peste 90% din măsurile planificate pentru semestrul I al anului 2026 în cadrul Agendei de reforme aferente Planului de Creștere al Republicii Moldova pentru anii 2025–2027. Datele urmează să fie confirmate prin evaluarea finală a Comisiei Europene. Mai exact, au fost îndeplinite 18 din cele 20 de măsuri evaluate. Acest rezultat indică menținerea unui ritm înalt de implementare a reformelor, după ce, în anul 2025, au fost realizate 93% din măsurile planificate.



Progresul înregistrat permite Republicii Moldova să solicite debursarea celei de-a treia tranșe din Mecanismul de Reformă și Creștere. Pentru cele 18 măsuri de reformă realizate, valoarea totală a tranșei este de 191,5 milioane de euro. Din această sumă, aproximativ 157 de milioane de euro ar urma să fie debursate în cazul unei evaluări pozitive din partea Comisiei Europene, întrucât o parte din fonduri a fost deja acordată sub formă de prefinanțare în anul 2025. 

Raportul semestrial privind îndeplinirea condițiilor de plată și cererea Republicii Moldova pentru debursarea tranșei a III-a au fost aprobate astăzi, în cadrul ședinței Comitetului Interministerial pentru Planificare Strategică, prezidată de prim-ministrul interimar, Eugeniu Osmochescu.

Măsurile realizate vizează domenii cu impact direct asupra cetățenilor și economiei: securitatea energetică, digitalizarea serviciilor, gestionarea mai eficientă a investițiilor publice, combaterea corupției, protecția mediului, integritatea academică și sprijinirea mediului de afaceri.

În domeniul energetic, au fost lansate instrumentele „Casa Verde” și „CREȘTEM IMM”, care susțin investițiile în soluții de stocare a energiei pentru gospodării și întreprinderi. De asemenea, au fost aprobate măsuri pentru consolidarea securității aprovizionării cu gaze naturale și produse petroliere.

În sectorul comunicațiilor, Republica Moldova a continuat apropierea de piața europeană: a fost creat cadrul necesar pentru integrarea progresivă a pieței de roaming cu Uniunea Europeană și pentru extinderea infrastructurii de internet.

Totodată, au fost consolidate mecanismele de combatere a corupției și criminalității financiare. Au fost evaluate riscurile de corupție în sute de proiecte de acte normative, iar în domeniul mediului a fost operaționalizată platforma EcoAlert, care permite sesizarea mai eficientă a problemelor de mediu.

Planul de Creștere include, pe lângă Agenda de reforme, și o componentă investițională, prin care sunt pregătite proiecte majore în sănătate, educație, eficiență energetică și infrastructură rutieră. Aceste investiții sunt menite să transforme sprijinul Uniunii Europene în beneficii directe pentru cetățeni.

În prezent, patru proiecte investiționale importante sunt la etapa de operaționalizare.

Primul proiect vizează construcția Spitalului Regional Bălți. Acesta va asigura accesul locuitorilor din nordul Republicii Moldova la servicii medicale moderne și de calitate. Proiectul are o valoare totală de 117 milioane de euro și se află în etapa de pregătire a documentației tehnice și de achiziții.

Al doilea proiect este Programul pentru eficiența energetică în clădirile publice, cu un buget estimat de 103,4 milioane de euro. Programul prevede modernizarea energetică a peste 40 de clădiri publice, cu o suprafață totală de peste 150.000 m², precum și intervenții pentru locuințe individuale. Investițiile vor contribui la reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor și scăderea costurilor de întreținere.

În domeniul educației, proiectul de reabilitare și modernizare a școlilor din Moldova, în valoare de 51,7 de milioane de euro, va contribui la extinderea rețelei de școli-model prin renovarea și dotarea a 20 de instituții de învățământ.

Totodată, proiectul de reabilitare a drumurilor R7 Drochia–Costești–Cosăuți și M3 Chișinău–Comrat–Giurgiulești–România, în valoare de 232,1 milioane de euro, prevede modernizarea și reabilitarea a aproximativ a 134 km de drumuri naționale.

În paralel, pentru anul 2026, Guvernul a planificat un portofoliu de încă cinci proiecte investiționale prioritare. Acestea vizează infrastructura în învățământul profesional tehnic, alimentarea durabilă cu apă și irigațiile, dezvoltarea agricolă, sectorul horticol prin proiectul „Livada Moldovei. Faza II”, turismul, patrimoniul și investițiile strategice.

Republica Moldova va continua implementarea Agendei de reforme și pregătirea proiectelor investiționale, pentru ca sprijinul oferit de Uniunea Europeană să fie transformat în beneficii concrete pentru cetățeni, comunități și mediul de afaceri.

În semestrul II al anului 2026 sunt planificate alte 40 de măsuri de reformă, cu o valoare estimată a debursării de 380,8 milioane de euro. Pentru anul 2027 sunt planificate 67 de măsuri, cu o valoare totală estimată de 593,4 milioane de euro.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×