Rețeaua de drumuri naționale va fi evaluată periodic, pentru a crește siguranța pe trasee și a preveni accidentele rutiere. Prevederea se conține într-un proiect aprobat astăzi de Guvern, transmite MOLDPRES.
Documentul prevede că evaluarea va fi efectuată la fiecare cinci ani, în baza unei analize a riscurilor de accidente, în special pe tronsoanele unde s-au înregistrat cele mai multe accidente grave. În urma acestor evaluări, vor putea fi identificate din timp sectoarele care necesită intervenții pentru sporirea siguranței rutiere.
Totodată, administratorul drumurilor naționale va crea un sistem online prin care participanții la trafic vor putea semnala deficiențe și alte probleme care pot afecta siguranța circulației.
Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, noile prevederi vor permite orientarea investițiilor către sectoarele cu cel mai mare risc, reducerea numărului de accidente și alinierea cadrului normativ național la obiectivele internaționale privind îmbunătățirea siguranței rutiere.
Conform datelor statistice, incluse în nota informativă a proiectului, în anul 2024, în Republica Moldova, s-au produs 2009 accidente rutiere, în urma cărora au decedat 209 persoane, iar altele 2369 au fost rănite.

sursa: Moldpres
Comentarii