Principală Știri Economic

Centura de ocolire a orașului Ialoveni, la etapa finală. Traseul va fi deschis în această toamnă

24/07/2026 Economic

Un nou drum de ocolire al sectorului Centru din orașul Ialoveni este în plin proces de construcție. Lucrările au ajuns la etapa aplicării stratului final de asfalt, iar autoritățile locale estimează că traseul va fi dat în exploatare până în luna octombrie, relatează MOLDPRES.



Noul drum va conecta strada Grădinilor cu strada Alexandru cel Bun și este una dintre investițiile menite să reducă presiunea asupra arterelor centrale ale orașului și să îmbunătățească circulația rutieră.

„Aceasta este prima etapă a proiectului. La moment avem ultimul strat de uzură. Urmează construcția și finalizarea trotuarelor, iar cea de-a treia etapă prevede instalarea iluminatului stradal, care va fi asigurat de Primăria orașului Ialoveni. Ne propunem ca până în luna octombrie, cel târziu de hramul orașului, drumul să fie dat totalmente în exploatare”, a declarat primarul orașului Ialoveni, Sergiu Armașu.

Proiectul de infrastructură va fi completat cu o nouă măsură pentru sporirea siguranței participanților la trafic. La intersecția străzii Lebrealu cu strada Alexandru cel Bun urmează să fie construit un obiectiv semaforic, investiție realizată de administrația locală.

Proiectul este finanțat de Guvernul Republicii Moldova prin intermediul Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL) și reprezintă una dintre investițiile importante pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere a orașului Ialoveni, având drept scop îmbunătățirea conectivității urbane, fluidizarea traficului din centrul orașului și creșterea mobilității pentru locuitori.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×