Principală Știri Social

MMPS invită moldovenii reveniți din străinătate la o sesiune de informare privind drepturile de asigurări sociale

24/07/2026 Social

Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale (MMPS) invită cetățenii reveniți de peste hotare la o sesiune de informare și dialog despre drepturile de asigurări sociale și acordurile de securitate socială la care țara noastră este parte, comunică MOLDPRES.



Potrivit MMPS, întâlnirea va avea loc joi, 6 august, între orele 15:00-17:00.

„În cadrul acesteia, specialiștii ministerului vor oferi informații despre: drepturile de asigurări sociale pentru cetățenii aflați peste hotare, prevederile acordurilor de securitate socială încheiate de Republica Moldova și mecanismele prin care pot fi valorificate aceste drepturi. Astfel, dacă reveniți acasă în această perioadă, va fi o bună ocazie să discutați direct cu specialiștii ministerului și să primiți răspunsuri la întrebările care vă interesează”, a comunicat MMPS.

Pentru a participa la întâlnire, persoanele se pot înregistra la adresa: https://forms.gle/HRzP61tkjSPu7F647. Participarea este gratuită.

Până în prezent, Republica Moldova are semnate 23 de Acorduri de securitate socială, 18 dintre acestea sunt deja aplicate. În ultimii ani, MMPS a încheiat acorduri sociale cu Slovacia, Italia, Grecia, Spania, Letonia, Franța, Elveția, Canada și Ucraina.

În baza acestora, cetățenii moldoveni pot beneficia de pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate cauzate de afecțiuni generale, pensii și indemnizații pentru dizabilitate în urma accidentelor de muncă sau din cauza unei boli profesionale, precum și pensii de urmaș sau alte prestații.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×