Procesul de amalgamare voluntară a administrației publice locale avansează - până în prezent, 175 de primării au adoptat deciziile finale. Pentru susținerea procesului de unire a administrațiilor, primăriile pot accesa primul stimulent financiar oferit de Guvern.
Pentru acordarea primului stimulent, în bugetul de stat pentru anul 2026 sunt prevăzute, în total, aproximativ 170 de milioane de lei. Până în prezent, 24 de grupuri, formate din 81 de primării, au primit stimulentul I, în valoare totală de 10 milioane de lei.
Stimulentul I este destinat pregătirii procesului de amalgamare voluntară și poate fi utilizat pentru achiziționarea serviciilor de consultanță necesare noilor primării. Acesta acoperă elaborarea documentelor necesare amalgamării, organizarea consultărilor publice cu cetățenii, pregătirea proiectelor de investiții și a documentației tehnice aferente, precum și elaborarea planului de reorganizare și integrare instituțională după amalgamare.
O parte dintre solicitări vizează proiecte cu impact social direct - modernizarea grădinițelor, dezvoltarea sistemelor de transport public urban, iar cea mai mare parte a resurselor solicitate este destinată creării a 26 de Centre Unificate de Prestare a Serviciilor Publice, care vor facilita accesul cetățenilor la servicii publice de calitate.
În paralel, Guvernul pregătește acordarea stimulentului II, destinat investițiilor în dezvoltarea comunităților amalgamate. Acesta prevede un sprijin de 3.000 de lei pentru fiecare locuitor, bani care vor fi investiți în modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea serviciilor publice. Resursele pentru stimulentul II vor fi incluse în bugetul de stat pentru anul 2027 și vor fi alocate conform angajamentelor asumate și calendarului de implementare a reformei.

sursa: Moldpres
Comentarii