Principală Știri Oficial

Guvernul instituie stare de alertă în sectorul energetic

28/07/2026 Oficial

Guvernul instituie stare de alertă în sectorul energetic, în contextul evoluțiilor regionale și a conflictului din Orientul Mijlociu, care au determinat creșterea prețurilor la produsele petroliere. Decizia a fost aprobată astăzi de Executiv, care s-a întrunit în ședință extraordinară. Premierul Vasile Tofan a explicat că decizia este necesară pentru a gestiona eficient situația, informează MOLDPRES.

 



„Este o situație complicată. Decizia este necesară nu pentru a crea panică, dar pentru a gestiona situația eficient”, a afirmat premierul Vasile Tofan, la începutul ședinței de Guvern.

„Realitatea este că trebuie să recunoaștem când avem situații de criză și să le gestionăm de o manieră proactivă. Asta este scopul ședinței de astăzi. Cu toții am urmărit dezvoltările în sectorul energetic, atât pe piața petrolieră, cât și pe piața gazului, dar și în sectorul hidrologic, unde avem o situație complicată pe râul Nistru. De asta am convocat respectuos această ședință pentru a lua o serie de măsuri. Avem trei puncte pe ședința de astăzi. Primul punct ține de anunțarea stării de alertă în sectorul energetic. Al doilea punct, anunțarea stării de alertă în sectorul hidrologic. Și al treilea punct este unul procedural, dar care oferă mai multă capacitate de intervenție Centrului de Management al Crizelor”, a explicat Vasile Tofan.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a argumentat necesitatea deciziei prin asigurarea continuității furnizării de combustibili.

Guvernul a anunțat luni un set de acțiuni pentru reducerea deficitului de motorină la unele stații PECO din țară. Astfel, două barje încărcate cu aproximativ 6 000 de tone de combustibil au intrat în țară în ultimele 24 de ore. Totodată, alte 6 000 de tone de motorină urmează să ajungă astăzi în Republica Moldova.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×