Principală Știri Social

De astăzi, intră în vigoare noile tarife pentru perfectarea permiselor de conducere

30/07/2026 Social

Noile tarife pentru perfectarea permiselor de conducere intră în vigoare astăzi, după ce decizia Guvernului privind aprobarea acestora a fost publicată în Monitorul Oficial, informează MOLDPRES.



Astfel, potrivit documentului, în cazul perfectării permisului de conducere, tariful de bază va fi ajustat de la 420 lei la 440 lei, pentru termenul de 20 zile lucrătoare.

Prin aceeași decizie, a fost modificat și tariful pentru perfectarea pașaportului Republicii Moldova. Astfel, tariful de bază pentru perfectarea pașaportului, în termenul obișnuit, va fi ajustat de la 650 lei la 790 lei. Noul tarif va intra însă în vigoare odată cu punerea oficială în circulație a noului model de pașaport. Conform hotărârii publicate în Monitorul Oficial, acest lucru se va întâmpla la 30 septembrie curent.

Agenția Servicii Publice (ASP) a anunțat că toate actele de identitate și permisele de conducere aflate în prezent în posesia cetățenilor rămân valabile până la data expirării înscrisă pe ele. Modificările tarifare vizează exclusiv noile modele de documente ce urmează a fi perfectate ulterior.

Potrivit datelor ASP, instituția prestează anual un volum de aproximativ 4,4 milioane de servicii, dintre care 1,5 milioane sau circa 33 la sută, sunt acordate gratuit sau cu înlesniri. Această categorie de servicii gratuite sau cu tarife reduse include: înregistrările actelor de stare civilă (nașteri, decese), eliberarea primelor acte de identitate (prima documentare), precum și alte servicii sociale destinate categoriilor de persoane social vulnerabile, protejate sau scutite prin lege.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×