Principală Știri Regionale

Oraşul Ialoveni a împlinit 585 de ani

27/10/2021 Regionale

Chişinău, 27 oct. /MOLDPRES/. Oraşul Ialoveni împlineşte astăzi 585 de ani de la fondare şi sărbătoreşte Hramul localităţii, prilejuit de prăznuirea Sfintei Parascheva. Cu ocazia evenimentului, autorităţile au anunţat un program de activităţi, care însă va fi limitat din cauza pandemiei, transmite MOLDPRES.



Agenda festivităţilor a demarat în dimineaţa zilei şi va finaliza la ora 17.00. Programul sărbătorii include un serviciu divin la Biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva”, Târgul meşterilor populari, un concert cu participarea artiştilor locali şi naţionali, inaugurarea unei străzi, a unui centru multifuncţional şi a staţiei de canalizare, bilanțul unor concursuri anunţate de primărie ş.a.

Administraţia atenţionează locuitorii şi oaspeţii oraşului să respecte normele sanitar-epidemiologice impuse de criza pandemică COVID-19, iar organizatorii să se conformeze prevederilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.

Ialoveni este un oraș în partea centrală a Republicii Moldova, reședință a Regiunii de Dezvoltare Centru și a raionului cu acelaşi nume. Dintr-o copie de pe un ispisoc sârbesc, datat cu anul 1528, aflăm despre satele din zona Cheilor Ișnovățului și anume: satul din sus de capul Cheilor (care este la sud-estul localității actuale unde se îngustează albia râului Ișnovăț) și satul de jos din capul Cheilor Ișnovățului, iar proprietarul satului a fost Lașco din Ișnovăț care a avut o carte de proprietate de la Ilieș Voevod domnul Țării Moldovei (1432-1433 și 1435-1436). Satul situat mai sus de aceste Chei a fost identificat cu Ialoveniul modern. Vechimea istorică a satului Ialoveni, cunoscut inițial cu numele de „satul mai sus de capul Cheilor”, convențional poate fi raportată la anul 1436. Denumirea de „Ialoveni” a localității apare mult mai târziu, prima pomenire fiind găsită într-un document de vânzare datat cu 16 aprilie 1639 și într-un alt document din 9 septembrie 1643. Primii moștenitori ai acestor locuri au primit pământ pustiu, de țelină. Posibil că numele localității să se tragă de aici, deoarece cuvântul „ialovița”, de proveniență sârbo-croată, are și sens de pământ înțelenit.

Foto: telegraph.md

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×